Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea secretarului de stat Bogdan Aurescu cu vicepreşedintele CEDO, Josep Casadevall, şi cu grefierul secţiei a III-a a CEDO, Santiago Quesada

ro

24 Mar, 2012 23:00 727 Marime text

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut astăzi, 23 martie, o întrevedere cu vicepreşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Josep Casadevall, şi cu grefierul secţiei a III-a a CEDO, Santiago Quesada, în contextul vizitei oficiale pe care delegaţia Curţii de la Strasbourg o efectuează în România, la invitaţia MAE.

În cadrul discuţiilor, oficialul român şi înalţii reprezentanţi ai Curţii au abordat, printre altele, problematica restituirii proprietăţilor naţionalizate, în legătură cu executarea hotărârii pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii c. României. Demnitarul român a evidenţiat că sugestiile cuprinse în hotărârea Curţii reprezintă punctul central în demersurile autorităţilor române în vederea identificării celor mai bune soluţii.

Agenda discuţiilor a cuprins şi subiecte legate de alte categorii de cauze repetitive ale României la CEDO, având ca obiect neexecutarea hotărârilor judecătoreşti şi durata procedurilor judiciare. Secretarul de stat a subliniat că reforma legislativă privind sistemul judiciar din România este în plină desfăşurare, adoptarea legii „Micii Reforme" a Justiţiei şi a noilor coduri de procedură civilă şi penală având ca efect accelerarea derulării procedurilor judiciare şi îmbunătăţirea executării hotărârilor judecătoreşti.

Cu privire la reforma Curţii, demnitarul român a accentuat importanţa procesului de reflecţie în domeniu, declanşat prin Conferinţa de la Interlaken din 2010 şi continuat prin Conferinţa de la Izmir din 2011. Secretarul de stat şi-a exprimat speranţa că liniile astfel trasate vor fi urmate în contextul Conferinţei de la Brighton, organizată de preşedinţia britanică a CoE în perioada 18-20 aprilie 2012. În acest sens, oficialul român a subliniat necesitatea respectării dreptului de recurs individual, precum şi importanţa evaluării măsurilor deja întreprinse, în deplin acord cu dispoziţiile Declaraţiei de la Interlaken.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii