Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intrevederea ministrului afacerilor externe roman cu Secretarul General al NATO - 24.04.2009

ro

24 Apr, 2009 19:17 543 Marime text

Întrevederea ministrului afacerilor externe român, Cristian Diaconescu, cu Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer

Ministrul afacerilor externe Cristian Diaconescu a avut astăzi, 24 aprilie 2009, o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, în cadrul vizitei pe care acesta o efectuează în România, în perioada 23-24 aprilie 2009.

„Am discutat aspecte concrete legate de cooperarea dintre România şi Alianţa Nord-Atlantică, precum şi modul în care, în această perioadă, ţara noastră, împreună cu partenerii strategici din NATO, îşi îndeplineşte obligaţiile de onoare şi îşi exercită drepturile în cadrul acestei organizaţii extrem de importante pentru securitatea şi stabilitatea la nivel global”, a declarat ministrul Cristian Diaconescu.
Jaap de Hoop Scheffer a felicitat România pentru cei cinci ani de apartenenţă la NATO şi a menţionat în context Summit-ul desfăşurat la Bucureşti în aprilie 2008, cel mai mare summit din istoria Alianţei Nord-Atlantice. „Vă pot asigura că în cei 5 ani de apartenenţă la NATO, România s-a dezvoltat într-un aliat puternic, şi apreciez în mod deosebit participarea României în operaţiunile şi misiunile NATO”, a precizat Jaap de Hoop Scheffer.
În cadrul discuţiilor oficiale au fost abordate şi  aspecte de natură regională, mandatul Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan, KFOR, precum şi viitoarele proiecte strategice ale NATO la Marea Neagră şi în Balcanii de Vest.
Ministrul român de externe a ţinut să îi mulţumească Secretarului General NATO pentru prezenţa sa la Bucureşti, pentru întreaga sa activitate şi sprijinul acordat României pe parcursul pregătirii pentru integrarea în Alianţa Nord-Atlantică şi în procesul de luare a deciziei politice istorice de aderare la NATO.
Jaap de Hoop Scheffer va primi astăzi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Bucureşti, în cadrul unui eveniment public care are loc la Facultatea de Drept. Acţiunea face parte din campania de diplomaţie publică a MAE cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă a NATO şi a cinci ani de apartenenţă a României la Alianţa Nord-Atlantică.

Informaţii suplimentare
Vizita este ultima efectuată la Bucureşti de Jaap de Hoop Scheffer, în calitate de Secretar General al NATO, acesta  urmând să îşi încheie mandatul la 31 iulie 2009. De asemenea, vizita se desfăşoară în contextul unei duble aniversări: 60 de ani de la înfiinţarea NATO şi 5 ani de apartenenţă a României la Alianţa Nord-Atlantică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii