Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:46 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu omologul egiptean, Sameh Hassan Shoukry

ro

13 Feb, 2016 19:34 1206 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut astăzi, 13 februarie 2016, o întrevedere cu omologul din Republica Arabă Egipt, Sameh Hassan Shoukry, în marja participării la Conferinţa de Securitate de la München.
În cadrul întrevederii au fost abordate teme de interes comun care figurează pe agenda bilaterală, cu precădere dezvoltarea dialogului politic şi aprofundarea cooperării dintre cele două state. Părţile au menţionat cu satisfacţie existenţa unei îndelungate tradiţii de cooperare şi dialog, în acest an împlinindu-se 110 ani de relaţii politico-diplomatice. Şeful diplomaţiei române a reiterat omologului său egiptean invitaţia de a efectua o vizită la Bucureşti în primăvara acestui an.
O atenţie particulară a fost acordată interesului reciproc pentru consolidarea cooperării economice, Egiptul fiind principalul partener comercial al României în regiunea Orientului Mijlociu şi a Africii. Alte domenii cu potenţial de cooperare sunt cele vizând educaţia, cultura şi cercetarea ştiinţifică, dar şi  schimbul de experienţă în domeniul tranziţiei democratice şi al construcţiei instituţionale.
Cei doi înalți oficiali  au  subliniat necesitatea consolidării solidarităţii şi acţiunii internaţionale în domeniul combaterii terorismului. De asemenea, au avut un schimb de vederi asupra problemelor curente de securitate din regiunea Orientului Mijlociu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii