Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:52 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu

ro

18 Jun, 2015 10:28 814 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut astăzi, 18 iunie 2015, o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, cu ocazia vizitei întreprinse la Chișinău.
 
Ministrul Bogdan Aurescu a evocat discuțiile substanțiale avute cu interlocutorul său în cursul vizitei la București, la 25 martie 2015 și a arătat că dialogul pe linie parlamentară reprezintă o componentă fundamentală a Parteneriatului Strategic bilateral, cu relevanță particulară în ce privește pregătirea Republicii Moldova pentru asumarea și implementarea agendei europene.
 
Referindu-se la evoluțiile politice din Republica Moldova, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat necesitatea constituirii rapide a unui nou Guvern, pe baza unei coaliţii solide, durabile în Legislativ, care să garanteze angajamentul pro-european ferm, un Guvern capabil să continue reformele democratice, în consens cu așteptările exprimate de cetățenii Republicii Moldova, și să asigure stabilitatea Republicii Moldova.
 
Cei doi oficiali au abordat totodată aspecte privind perspectivele de soluţionare a dosarului transnistrean. Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a apreciat pozitiv deschiderea, de către ministrul român de externe, în ziua anterioară, a Centrului de Informare a României de la Comrat.
 
 
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii