Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevedere Cristian Diaconescu - Alexander Stubb

ro

03 Apr, 2012 19:13 848 Marime text

Comunicat de presă

Întrevedere Cristian Diaconescu - Alexander Stubb

Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut astăzi, 3 aprilie 2012, o întrevedere cu ministrul finlandez pentru afaceri europene şi comerţ exterior, Alexander Stubb, în cadrul vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia părţii române.

Referitor la subiectele abordate, ministrul român al afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a subliniat că „discuţiile purtate au fost consistente şi orientate spre identificarea unor domenii de cooperare bilaterală şi la nivelul Uniunii Europene.  Din punct de vedere politic, relaţiile bilaterale dintre România şi Finlanda au atins un nivel foarte bun. Schimburile comerciale sunt în creştere. În ceea ce priveşte relaţiile economice avem un obiectiv comun şi anume, dinamizarea acestui potenţial ridicat al raporturilor investiţionale şi comerciale. În această privinţă am reiterat interesul nostru privind cooperarea în domeniile tehnologiilor de viitor, în IT, inovare, cercetare şi dezvoltare”
 
În ceea ce priveşte temele de actualitate de pe agenda europeană, ministrul Diaconescu a precizat că „ambele ţări pun accentul pe stimularea creşterii şi creării de locuri de muncă, precum şi pe măsuri  vizând finalizarea pieţei interne a Uniunii Europene. Dorim să continuăm dialogul în ceea ce priveşte viitorul buget al Uniunii, având în vedere interesele comune de a avea resurse care să susţină priorităţile UE “.

În privinţa aderării României la spaţiul Schengen, ministrul Diaconescu a transmis autorităţilor de la Helsinki că ţara noastră este pregătită şi a subliniat interesul de a colabora strâns cu partea finlandeză în operaţiuni, inclusiv în cadrul FRONTEX, vizând securizarea frontierelor, luând în considerare că România are a doua graniţă externă a UE, ca lungime, după cea ruso-finlandeză. ”Salutăm sprijinul acordat de Finlanda în acest proces. Vreau să mulţumesc personal  domnul ministru Stubb  pentru  implicarea şi abordarea sa principială în acest dosar”, a menţionat şeful diplomaţiei române.

La rândul său, ministrul finlandez pentru afaceri europene şi comerţ exterior, Alexander Stubb, a reiterat sprijinul nemijlocit al Finlandei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, în două etape.

În cadrul discuţiilor a mai fost abordată şi tema continuării cooperării privind implementarea strategiei europene cadru pentru persoanele aparţinând minorităţii roma, partea română prezentând acţiunile României în acest domeniu. În acest sens, cele două părţi au convenit trimiterea unui expert român la Helsinki pentru a conlucra cu autorităţile locale în proiecte de incluziune socială.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii