Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultări ale secretarului de stat Luminiţa Odobescu cu Vytautas Leškevičius, vice-ministru în MAE lituanian

ro

31 May, 2012 23:15 1183 Marime text

Secretarul de stat pentru afaceri europene Luminiţa Odobescu a avut astăzi, 31 mai 2012, consultări cu Vytautas Leškevičius, vice-ministru în MAE lituanian şi responsabil cu pregătirile în perspectiva Preşedinţiei lituaniene a Consiliului UE (semestrul II 2013).Convorbirile cu partea lituaniană s-au concentrat pe stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, agenda europeană de creştere, viitoarea perspectivă financiară a UE 2014-2020, aderarea României la spaţiul Schengen,evoluţiile în cadrul Parteneriatului Estic şi securitatea energetică.

Referitor la agenda europeană, în discuţiile privind negocierile în curs privind noul cadrul financiar multianual al UE pentru 2014-2020, a fost subliniat interesul deosebit al celor două state pentru viitorul politicii de coeziune şi al politicii agricole comune. În ceea ce priveşte politica de coeziune, a avut loc un schimb de opinii în perspectiva reuniunii grupului „Prietenii coeziunii", care are loc la Bucureşti, la 1 iunie 2012

Totodată, au fost analizate cele mai recente evoluţii înregistrate în cadrul Parteneriatului Estic. În acest context, au fost evidenţiate progresele deosebite înregistrate de Republica Moldova, precum şi interesul ambelor state membre pentru o abordare cât mai pro-activă în relaţiile UE cu acest stat. S-a reiterat, de asemenea, necesitatea de a acorda, în continuare, o atenţie deosebită vecinătăţii estice în ansamblul său în vederea consolidării valorilor democratice în statele partenere, pe baza Foii de parcurs privind Parteneriatul Estic prezentată recent de Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentat.

Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a exprimat încrederea părţii române pentru adoptarea unei decizii politice pozitive de aderare a României la spaţiul Schengen la reuniunea Consiliului JAI din septembrie a.c.. Partea lituaniană a reiterat sprijinul său fără echivoc pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, cei doi oficiali au apreciat nivelul foarte bun al cooperării într-o serie de domenii de interes comun şi al dialogului politic. Totodată, părţile au agreat asupra interesului pentru consolidarea cooperării în plan economic, prin impulsionarea contactelor între mediile de afaceri din cele două state.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii