Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE - Participarea Secretarului General Robert Cazanciuc la reuniunea "Identificarea modalităţilor de reducere a numărului cazurilor cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Japonia, dar nu îndeplinesc condi

ro

21 Jan, 2013 20:00 1114 Marime text

Secretarul General al Ministerului Afacerilor Externe, Robert Cazanciuc, a participat astăzi 22 ianuarie 2013 la reuniunea: "Identificarea modalităţilor de reducere a numărului cazurilor cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Japonia, dar nu îndeplinesc condiţiile de intrare" la care au fost invitaţi reprezentanţii companiilor aeriene care operează curse către Japonia (Air France, AlItalia, Austrian Airlines, KLM, Lufthansa, Qatar Airways, Swiss Air, Tarom, Turkish Airlines). Ambasada Japoniei la Bucureşti a fost reprezentată de consilierul pe probleme politice, Hiroshi Kudo.

Reuniunea se înscrie în linia măsurilor adoptate de către autorităţile române pentru sporirea conştientizării opiniei publice atât asupra condiţiilor de intrare/şedere pe teritoriul Japoniei, cât şi a sancţiunilor/pedepselor de care sunt pasibili cetăţenii români în caz de nerespectare a prevederilor legislaţiei japoneze.

Cu acest prilej au fost identificate şi agreate o serie de măsuri de ordin practic menite a conduce la o mai bună informare a cetăţenilor români care călătoresc în Japonia şi, implicit, la o reducere a numărului cazurilor de cetăţeni returnaţi.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că, la sfârşitul anului 2012, autorităţile japoneze au decis prelungirea programului Visa-Waiver pentru cetăţenii români care călătoresc în Japonia până la data de 31 decembrie 2015, sub rezerva continuării campaniei de informare a opiniei publice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii