Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE - Participarea secretarului de stat Carmen Burlacu la Forumul MEDays

ro

15 Nov, 2015 21:14 1086 Marime text
Participarea secretarului de stat Carmen Burlacu la Forumul MEDays

Secretarul de stat pentru afaceri globale Carmen Burlacu a participat, la Tanger, în perioada 13-14 noiembrie 2015, la Forumul MEDays, organizat de Institutul marocan Amadeus. Evenimentul a reunit decidenți din mediul politic, economic și cel al securității, şi a inclus dezbateri privind evoluțiile din regiunea mediteraneană, Africa și lumea arabă.
 
Ediția din acest an, organizată sub înaltul patronaj al Majestății Sale, Regele Mohammed VI al Marocului, a fost dedicată cooperării dintre Europa, statele mediteraneene din Nordul Africii și cele din Africa sub-sahariană. Au fost dezbătute teme de interes, precum: rolul investițiilor în dezvoltarea societăților africane, relația Africa-BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), reforma politicilor țărilor africane în domeniul securității, energie și infrastructură în Africa, lupta împotriva schimbărilor climatice, migrație, lupta împotriva pandemiilor în Africa. De asemenea, participanţii la Forum au discutat subiecte de interes major de pe agenda internaţională.

Secretarul de stat român a participat, în calitate de panelist, la sesiunea plenară dedicată Europei de est și a abordat, în special, situaţia din Ucraina, precum şi climatul de securitate din estul continentului. De asemenea, Carmen Burlacu a subliniat importanța susținerii în continuare a eforturilor de democratizare și dezvoltare în Republica Moldova, Ucraina și Georgia, precum și a menținerii unei perspective europene clare pentru aceste state.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii