Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE-Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la deschiderea Bucharest Forum 2015

ro

15 Oct, 2015 13:17 976 Marime text
Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la deschiderea Bucharest Forum 2015

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 15 octombrie 2015, în calitate de vorbitor principal, la deschiderea Bucharest Forum, cu tema “Facing a Perfect Storm: Perspectives for Europe’s Neighborhood Vision”.
În discursul său, ministrul afacerilor externe a realizat o evaluare sintetică a provocărilor cu care se confruntă, în actualul context geopolitic, Uniunea Europeană și NATO și a prezentat principiile după care trebuie să se ghideze, în viziunea României, soluțiile pentru rezolvarea problemelor actuale și inițiativele concrete ale diplomației românești în acest sens. “Acutizarea situațiilor de criză din interiorul UE și din vecinătate ne determină să rămânem concentrați asupra intereselor noastre strategice comune.(…). Trebuie să conștientizăm rolul și mizele noastre în vecinătate – atât la Est, cât și la Sud. În ambele regiuni, tendințele recente – care au condus la încălcarea dreptului internațional și a drepturilor fundamentale ale omului – nu numai că aduc cu sine un risc de destabilizare a acelor regiuni, ci recalibrează constant mediul de securitate, în sens larg, din jurul nostru. Există însă și oportunități în urma cărora trebuie să beneficiem”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.

“În cest context impredictibil, avem obligația de a da un imbold de încredere și angajament în apărarea valorilor noastre fundamentale și a capacității lor de influență la nivel global. Valorile sunt cele de la care trebuie să pornim în reconstruirea viziunii noastre comune, întrucât ele stau la baza securității și relevanței europene și euro-atlantice. (…). Ne aflăm într-un moment crucial, în care comunitatea euro-atlantică a ajuns la o răscruce. Valoarea adăugată a României în acest context se regăsește tocmai în capacitatea sa de a fi un partener și Aliat predictibil și activ, într-o poziție strategică, la Marea Neagră, la granița estică a NATO și UE. (…). România are datoria și responsabilitatea, nu numai pentru propria națiune, dar și pentru comunitatea de valori din care facem parte, să folosească această vocaţie de țară de graniță, dar și punte, pentru a proiecta stabilitate, democraţie, prosperitate în regiune”, a mai evidențiat ministrul Bogdan Aurescu.

În viziunea României, soluțiile pentru actualele crize se bazează pe întărirea relației trans-atlantice, întărirea capabilităților NATO și întărirea solidarității europene. Ministrul a făcut, de asemenea, referire la unele dintre inițiativele diplomației române, precum platformele informale de dialog pe teme de securitate în sens larg – Security Trusts, în cadrul revizuirii Politicii Europene de Vecinătate, propunerea unei strategii integrate a NATO cu două brațe, pentru Est și Sud în sprijinul partenerilor Alianţei, determinarea unei reflecţii strategice a NATO asupra securităţii în regiunea Mării Negre; crearea Curţii Internaționale împotriva Terorismului.

“Putem revigora modelul european și viziunea noastră numai prin ambiții și așteptări realiste. Numai așa vom recâștiga încrederea cetățenilor europeni și vom păstra avantajul oferit de abordarea soft-power a UE. În cadrul UE avem nevoie de o discuție serioasă și aplicată privind potențialul și limitele unui hard-power european  - in interesul securității noastre, în sens larg, și ca răspuns la multitudinea de crize la nivel global. Noua Strategie Globală a UE de Politică Externă și Securitate, care va fi adoptată anul viitor, este o bună oportunitate de a ne defini mai bine rolul în actualul context și de a ne angaja la un efort continuu de adaptare”,  a conchis șeful diplomației române.

Informații suplimentare

Bucharest Forum este o inițiativă a Aspen Institute România lansată în 2012. Ajunsă la cea de a IV-a ediție, Bucharest Forum este o veritabilă plaformă regională de dezbateri pe teme economice și de securitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii