Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aniversarea a 130 de ani de relatii diplomatice cu Statele Unite ale Americii

ro

13 Jun, 2010 20:25 1065 Marime text

România celebrează, la 14 iunie 2010, 130 de ani de relaţii diplomatice cu Statele Unite ale Americii. Stabilirea de relaţii diplomatice cu SUA a însemnat un pas important pentru România pe calea modernizării instituţionale şi a determinat sporirea prestigiului ei internaţional.

Relaţia bilaterală a României cu SUA a cunoscut de-a lungul timpului o dezvoltare constantă. Statul american a fost atât un aliat ferm, susţinător al României în procesele de aderare la Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană, cât şi un prieten statornic. Cooperarea excelentă din prezent, la nivel politic, militar, economic şi cultural, stă sub semnul Parteneriatului Strategic încheiat, în 1997, între cele două ţări. Statele şi popoarele român şi american împărtăşesc valori democratice comune şi un profund respect pentru statul de drept.

Evoluţiile recente din relaţia bilaterală imprimă o calitate superioară Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, contribuind la aprofundarea şi substanţierea suplimentară a acestuia. Dorinţa comună de consolidare şi extindere a Parteneriatului Strategic, prin intensificarea cooperării bilaterale într-o arie largă de domenii - politic, militar/de apărare, economic, cercetare, tehnologie, ştiinţă şi educaţie, contacte people-to-people -, a reieşit, de altfel, cu claritate din discuţiile purtate recent, la Washington, de ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Baconschi, cu înalţi oficiali americani.

Pentru marcarea acestui important moment în relaţia bilaterală, Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Ambasada SUA, organizează, la 14 iunie 2010, începând cu ora 11.00, la sediul Academiei Române, o Sesiune Aniversară de comunicări ştiinţifice, precum şi o expoziţie de documente diplomatice relevante pentru istoria relaţiilor româno-americane. La eveniment vor participa secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, E.S. dl. ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein, membri ai corpului diplomatic, istorici şi academicieni.

Documentele de arhivă care alcătuiesc expoziţia, alături de prezentările istorice din cadrul sesiunii aniversare oferă posibilitatea evocării unora dintre aspectele cele mai importante ale istoriei raporturilor României cu SUA, în complexitatea lor. În cadrul sesiunii, vor prezenta comunicări ştiinţifice istoricii români Vasile Puşcaş şi Liviu Ţârău şi istoricul american Keith Hitchins, de la Universitatea din Illinois.

Presa este invitată să participe pe durata întregului eveniment.

Informaţii suplimentare:

România şi Statele Unite ale Americii au stabilit relaţii diplomatice la 14 iunie 1880, la nivel de agenţie diplomatică, pentru ca două luni mai târziu acestea să fie ridicate la nivel de legaţie. Relaţiile diplomatice au fost întrerupte la 12 decembrie 1941 şi au fost reluate, la 7 februarie 1946, la nivel de legaţie. La 1 iunie 1964, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost ridicate la nivel de ambasadă.

Ca urmare a obţinerii independenţei totale a României în 1878, secretarul de stat al SUA, W. M. Evarts, a ridicat nivelul de reprezentare a Americii la Bucureşti la rangul de legaţie, numindu-l pe Eugene Schuyler în calitate de agent diplomatic şi consul general, la 2/14 iunie 1880.

La 18 noiembrie 1880, la Washington, în faţa preşedintelui S.U.A. Rutherford B. Hayes, a fost notificată dobândirea şi recunoaşterea internaţională a independenţei României, de către trimisul special al principelui Carol, colonelul Sergiu Voinescu. Misiunea trimisului Sergiu Voinescu a reprezentat, în fapt, prima misiune diplomatică a unui român în S.U.A., acesta fiind primul diplomat român primit oficial de preşedintele S.U.A.

Programul Sesiunii Aniversare cuprinde: Sesiunea de deschidere (11.00 - 11.50), Sesiunea de comunicări ştiinţifice (12.00 - 12.45), inaugurarea expoziţiei de documente diplomatice (12.50) şi un cocktail oferit participanţilor (13.00).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii