Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța, sub avertizarea codului galben de caniculă

ro

04 Sep, 2015 13:12 1704 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, un cod galben de caniculă valabil pentru Dobrogea, Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.
Astfel, sâmbătă, vremea se va menține caniculară, iar temperaturile maxime vor atinge pe arii extinse 35 - 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
În județele Teleorman, Giurgiu și Călărași maximele termice se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Aici a fost emisă o avertizare de cod portocaliu.
Pe de altă parte, pe parcursul zilei de sâmbătă, 5 septembrie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în regiunile vestice, nordice şi centrale şi în zonele de deal şi de munte. Pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 35...40 l/mp.
În sudul şi nord-estul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local, în special în noaptea de sâmbătă spre duminică (5/6 septembrie), iar în est şi sud-est cu precădere în seara zilei de duminică şi în primele ore ale nopţii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii