Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Cum va fi vremea. Câte grade sunt, câte vor fi. Va ploua? Detaliile meteorologilor

ro

10 Oct, 2016 06:49 3189 Marime text
 
Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări temporare şi trecător va ploua slab, pe arii restrânse în Banat, Oltenia şi Muntenia şi, cu totul izolat, în celelalte regiuni, potrivit meteoplus.
 
Vremea se va menţine rece pentru această dată. Spre seară şi noaptea, înnorările se vor accentua treptat, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde va ploua pe arii relativ extinse.
 
În restul teritoriului ploile se vor semnala local. Cantităţile de apă vor depãşi punctiform 15 l/mp. La munte, la peste 1800 m, spre sfârşitul intervalulului, se vor semnala precipitaţii mixte.
 
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări noaptea în sud şi la munte.
 
Temperaturile maxime se vor încadra între 10...11 grade în Oltenia şi 17...18 grade în Dobrogea şi estul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, uşor mai ridicate pe litoral, spre 14 grade. La începutul intervalului, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

Acum sunt 7 grade la Medgidia și Adamclisi, 8 la Cernavodă și Mangalia și 9 la Constanța.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii