Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Grădina face angajări

ro

24 Jul, 2016 19:21 3190 Marime text
Primăria Grădina, din județul Constanța, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacantă, de şef centru.

Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

nivelul studiilor: superioare,
vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului:-,
vechime în muncă minimum 2 ani pentru absolvenţii de studii superioare în domeniul psihologie, asistenţă socială şi sociologie sau experienţă minimum 5 ani pentru absolvenţii de studii superioare în domeniul juridic, medical, economic şi al ştiinţelor administrative.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

05 august 2016: termenul limită de depunere a dosarelor;
12 august 2016, ora 10.30: proba scrisă;
15 august 2016, ora 11.30: proba interviu.

Cei care doresc să obţină mai multe detalii despre ce acte trebuie să conţină dosarul de înscriere sau care sunt atribuţiile din fişa postului se pot deplasa la  sediul primăriei din comuna Grădina, din  strada Victoriei, nr. 39. Relaţii suplimentare se pot obţine şi la numărul de  telefon al instituţiei.:0241853800.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii