Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:46 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Amzacea face angajări. Are nevoie de tractorist, sudor, instalator şi bibliotecar

ro

28 Aug, 2016 22:10 2807 Marime text
Comuna Amzacea din judeţul Constanţa organizează, luna viitoare, la sediul Primăriei, concurs pentru ocuparea postului vacant de municitor calificat (tractorist), proba scrisă urmând să aibă loc pe  16 septembrie, la ora 10:00, la sediul Primăriei, pe strada Amzacei, nr.25. Pe 20 septembrie, tot la ora 10:00, urmează proba practică. Tot în aceeaşi zi, dar de la ora 11:00 are loc şi proba practică pentru ocuparea postului de muncitor calificat (instalator sanitar). De la 12:00 se va desfăşura proba practică pentru cei care vor să se angajeze pe postul de muncitor calificat (sudor), iar de la 13:00, este programat interviul pentru postul vacant de bibliotecar.

Pentru postul de tractorist se cer: minimum 10 clase absolvite şi calificare tractorist; vechime în muncă de cel puţin cinci ani; domiciliu stabil în localitatea Amzacea; permis de conducere pentru categoriile B, C, BE şi CE.

Pentru instalator sanitar sunt necesare minimum studii gimnaziale şi calificare instalator sanitar; vechime în muncă de minimum cinci ani; permis auto şi domiciliul stabil în satul General Scărişoreanu.

Pentru aspiranţii la postul de sudor este nevoie de studii medii sau liceale cu diplomă de bacalaureat şi calificare sudor; vechime în muncă de cel puţin cinci ani şi domiciliu stabil în Amzacea.

Pentru postul de bibliotecar se cer minimum studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime în muncă de minimum cinci ani şi domiciliul stabil în comuna Amzacea.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei Amzacea în termen de 10 zile lucrătoare de la data apariţiei acestui anunţ în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a (n.red. 28.08.2016).

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul Primăriei comunei Amzacea.

Informaţii suplimentare se pot obţine tot de la sediul Primăriei, str. Amzacei, nr. 25 sau la numărul de telefon 0241/819.913.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii