Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Post vacant la Primăria Hârşova. Cine poate participa la concurs

ro

21 Mar, 2017 20:14 3156 Marime text
Primăria Hârșova scoate la concurs un post de inspector. Potrivit anunțului publicat în Monitorul Oficial, Primăria Hârșova, cu sediul în Hârșova, Piața 1 Decembrie 1918 nr. 1 organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii contractuale vacantă pe durata implementării programelor europene de inspector I, funcţie contractuală în cadrul Compartimentului Implementare proiecte fonduri nerambursabile.

Astfel, în data de 12 aprilie 2017, de la ora 11.00 va avea loc proba scrisă, iar în data de 14 aprilie este programat interviul.

Pentru a putea participa la concurs candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare în Ştiinţe Economice cu diplomă de licenţă şi să aibă 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului.

Dosarele de înscriere pot fi depuse în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului în Monitorul Oficial la sediul Primăriei Hârşova. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii