Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:46 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA angajează. Se cere îndemânare, precizie şi rigurozitate

ro

16 Aug, 2016 15:49 4384 Marime text
Direcția Națională Anticorupție organizează concurs/ examen în vederea ocupării a patru posturi de muncitor calificat – personal contractual (fochist) în cadrul Serviciului investiții, achiziții și administrativ al Departamentului economico-financiar și administrativ.
 
Concursul/ examenul va avea loc la sediul Direcției Naționale Anticorupție din București, str. Știrbei Vodă nr. 79-81, sector 1 și va consta în susținerea unei probe scrise și a unui interviu, după cum urmează:
 
- 6 septembrie 2016, ora 10,00 – proba scrisă, constând în testarea cunoștințelor teoretice necesare ocupării postului pentru care se organizează concursul;
- 12 septembrie 2016, ora 10,00– interviul, constând în testarea abilităților, aptitudinilor și motivația candidaților.
 
Condiții de participare:
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 286/2011:
 
- cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic și European și domiciliul în România;
- cunoașterea limbii române, scris și vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exercițiu;
- stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberare de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinirea condițiilor de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
 
Precum și următoarele condiții specifice:
 
- studii: minim școală profesională;
- certificat în meseria de fochist;
- vechime în specialitate: minim 5 ani;
- constituie avantaj situația în care candidații au și alte competențe sau calificări.
 
Candidații trebuie să aibă cunoștințe tehnice solide, să cunoască proceduri pentru echipamentele deservite, să aibă capacitatea de a sesiza defectele, îndemânare, precizie, rigurozitate, să folosească terminologia de specialitate, să dețină abilitățile fizice necesare îndeplinirii atribuțiilor, imaginație tehnică și putere de concentrare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii