Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurs pentru un post de medic balneolog, la Spitalul Județean Constanța

ro

20 Dec, 2014 18:37 1956 Marime text
Spitalul Clinic Judeţean de Urgentă Constanța scoate la concurs în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii Publice nr. 698/2001 modificat şi completat cu OMS nr.1266/2012, un post vacant de medic, specialitatea recuperare, medicină fizică și balneologie la Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: Copia xerox de pe diploma de medic și adeverința de confirmare în gradul profesional; declarație scrisă din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte care îi fac incompatibili cu postul pentru care doresc să concurez, dovezi că în ultimii 5 ani nu a fost sancționat de unitățile în care a activat și de Colegiul Medicilor din România. Înscrierile la concurs se fac în termen de 15 zile de la apariţia acestui anunţ in Viata Medicala, iar concursul se va organiza după 30 de zile de la publicarea în „Viaţa Medicală”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii