Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
10:06 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Schimbările aduse de noul Cod Fiscal (document)

ro

27 Jan, 2016 20:18 1678 Marime text
Reducerea TVA de la 24% la 20%, impozit pe dividente de 5% în loc de 16%, impozite locale şi costuri mai mari pentru PFA-uri, sunt câteva dintre principalele modificări ale Codului fiscal care au intrat în vigoare în 2016.
 
Cea mai importantă măsură fiscală vizează reducerea cotei generale de TVA, de la 24% la 20%. De asemenea, va scădea, de la 9% la 5%, taxa pentru cinematografe, muzee, livrările de cărţi, manuale, ziare şi reviste, nivel care se va aplica şi pentru evenimentele sportive şi culturale. O cotă de TVA de 9% se aplică şi pentru medicamente, hoteluri, alimente, restaurante şi catering şi furnizarea de apă.

O modificare importantă din Codul Fiscal pentru anul 2016 vizează impozitul pe dividende, care va scădea de la 16% la 5% şi se va aplica pentru câştigurile aferente acestui an, urmând ca din 2017 să se adauge o cotă de 5,5% datorată la bugetul de asigurări de sănătate, baza de calcul fiind plafonată superior la de cinci ori salariul mediu pe economie.
 
Sunt prevăzute şi scumpiri sau creşteri de taxe, cea mai importantă referindu-se la impozitarea proprietăţilor. În acest sens, autorităţile locale vor avea mai multă libertate, astfel că pot creşte impozitele pentru clădirile rezidenţiale, mai ales pentru cele în care se desfăşoară activităţi economice. De exemplu, impozitul datorat în 2015 pentru un apartament deţinut de o persoană fizică a fost de 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii. Din 2016, bugetul local va percepe un impozit diferenţiat, în funcţie de utilizarea construcţiei, respectiv pentru locuit, pentru activităţi economice sau mixt.

Accesaţi secţiunea "Documente" pentru mai multe informaţii.

Sursa foto: desteptarea.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii