Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
10:37 18 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile t

ro

17 Dec, 2014 00:47 2230 Marime text

Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege. 
CAPITOLUL I

Dispoziţii generale
Art. 1. -
(1) Stabilirea şi plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi moştenitorii legali, până la gradul IV inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetăţenia română. Dovada calităţii de moştenitor se face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate.
Art. 2. -
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute la art. 1 este acordarea de despăgubiri băneşti.
Art. 3. -
(1) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL II

Stabilirea şi plata despăgubirilor


Art. 4. -
Cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate.
Art. 5. -
(1) Valoarea bunurilor imobile pentru care se acordă despăgubiri potrivit Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la valorile şi limitele prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Pentru trei dintre recoltele neculese în anul părăsirii proprietăţilor în teritoriile prevăzute în Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, la alegerea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, se acordă despăgubiri al căror cuantum se stabileşte de către comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la valorile prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 6. -
(1) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionează cererile de acordare a despăgubirilor, în ordinea înregistrării acestora şi, prin hotărâre, propun acordarea de despăgubiri sau respingerea cererilor.
(2) Hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de înscrisurile şi documentele care au fost avute în vedere la emiterea acesteia, se comunică, în termen de 30 de zile de la emitere, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În acelaşi termen, hotărârea se comunică şi solicitantului.
Art. 7. -
(1) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza documentelor transmise, procedează la analizarea dosarelor aferente hotărârilor comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, din punctul de vedere al existenţei şi întinderii dreptului la acordarea despăgubirilor, în ordinea înregistrării acestora.
(2) În situaţia în care se constată lipsa sau neconcordanţa unor înscrisuri doveditoare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate solicita înscrisurile necesare atât instituţiilor publice, cât şi persoanelor care solicită acordarea de despăgubiri.
(3) În baza documentelor depuse la dosar, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor validează sau invalidează hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, emite decizie de validare/invalidare, în tot sau în parte, sub semnătura vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu atribuţii de coordonare a aplicării Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) În cazul în care se constată că persoana îndreptăţită are dreptul la despăgubiri şi pentru alte bunuri decât cele pentru care s-a stabilit valoarea prin hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizia prevăzută la alin. (3), stabileşte şi valoarea bunurilor neevaluate iniţial.
(5) Stabilirea valorii bunurilor neevaluate iniţial în dosarele constituite în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face potrivit prevederilor acesteia.
(6) Stabilirea valorii bunurilor neevaluate iniţial în dosarele constituite în temeiul Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se face potrivit art. 5.
Art. 8. -
Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 9. -
Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz:
a) hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

b) ordinul emis de şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

c) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu privire la hotărâri emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

d) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 10. -
(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.
(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.

(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.

Art. 11. -
(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).
CAPITOLUL III

Măsuri pentru accelerarea soluţionării cererilor de acordare de despăgubiri

Art. 12. -
(1) Se instituie un termen de decădere de 120 de zile, în care persoanele care au formulat cereri de acordare de despăgubiri pot completa, cu înscrisuri, dosarele aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ori la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Termenul de decădere curge de la data la care persoanei i se comunică, în scris, care sunt documentele necesare soluţionării cererii.
(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care a formulat cerere de acordare de despăgubiri, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care aceasta face dovada efectuării unor demersuri pentru completarea dosarului.
(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.
(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.
Art. 13. -
(1) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a soluţiona, prin hotărâre, cererile de acordare a despăgubirilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, după cum urmează:
a) în termen de 9 luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr de până la 500 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
b) în termen de 18 luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr între 501 şi 1.000 de cereri, depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
c) în termen de 36 de luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr de peste 1.000 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2015.
(3) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a stabili, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Art. 14. -
(1) Hotărârile emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Hotărârile emise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, după data intrării în vigoare a prezentei legi, se validează/invalidează de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizie, în termen de 18 luni de la data înregistrării lor.
(3) Numărul dosarelor aferente hotărârilor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor aferente hotărârilor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.
Art. 15. -
În cazul nerespectării termenelor stabilite la art. 13 alin. (1) şi la art. 14 alin. (1) şi (2), persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la art. 8.
CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

Art. 16. -
(1) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor exercită, din oficiu sau pe baza unor sesizări motivate ale persoanelor îndreptăţite, controlul cu privire la aplicarea prevederilor legale de către comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul constatării încălcării prevederilor legale privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ori a unor nereguli în modul de soluţionare a dosarelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate dispune:
a) suspendarea temporară a activităţii comisiei pe termen de maximum 60 de zile, în vederea identificării cauzelor care au condus la apariţia acestor deficienţe sau nereguli;
b) măsuri pentru remedierea neregulilor constatate;
c) sesizarea altor organe cu atribuţii de control, precum şi a organelor de cercetare penală, în cazul în care aspectele constatate sunt de competenţa acestora.
Art. 17. -
(1) În scopul accelerării şi eficientizării procesului de despăgubire, în aplicarea prezentei legi, se stabilesc următoarele măsuri:
a) se suplimentează numărul de posturi din structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu un număr de 20 de posturi de natură contractuală, pentru o perioadă de 36 de luni;
b) drepturile salariale ale funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor se stabilesc prin asimilare, în mod corespunzător, cu cele ale funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Transformarea posturilor personalului contractual încadrat în structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la data intrării în vigoare a prezentei legi, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în funcţii publice, se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 18. -
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 19. -
La data intrării în vigoare a prezentei legi, sintagma "Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940" se înlocuieşte cu sintagma "Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor".
Art. 20. -
Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se abrogă.
2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se abrogă.
3. Articolele 3 şi 4 se abrogă.
4. La articolul 8, alineatele (2), (22) şi (3)-(6) se abrogă.
5. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
Art. 9. -
În cazul în care despăgubirile băneşti sunt solicitate de mai mulţi moştenitori ai aceleiaşi persoane, precum şi dacă, după adoptarea hotărârii de către comisia competentă şi rămânerea definitivă a acesteia, apar persoane având vocaţie succesorală, conform art. 5 alin. (1) şi (2), raporturile dintre succesori privind drepturile lor se soluţionează potrivit dreptului comun."
6. Articolele 10, 11 şi 13 se abrogă.
Art. 21. -
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (3) şi (4), art. 7 alin. (1)-(6) şi art. 8 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
b) art. 6 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 22. -
Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
ANEXA Nr. 1 
Valorile de despăgubire a bunurilor imobile

       
  Nr. crt. Categoria de bunuri euro/mp
  1 Teren intravilan zone urbane (maximum 450 mp) 35
  2 Teren intravilan zone rurale (maximum 1.000 mp) 5,23
  3 Construcţii cu destinaţia de locuinţă din zona urbană 75
  4 Construcţii cu destinaţia de locuinţă din zona rurală 20
  5 Anexe ale construcţiilor din zona urbană 28,18
  6 Anexe ale construcţiilor din zona rurală 14,55
  7 Teren agricol1 0,43
  8 Livadă 0,41
  9 Teren forestier2 0,31

1 Suprafaţa totală de teren reconstituită nu poate depăşi limita de 50 ha de proprietar deposedat. La calculul suprafeţei totale se va avea în vedere atât terenul agricol, cât şi cel intravilan.
2 Suprafaţa totală de teren forestier reconstituită nu poate depăşi limita de 10 ha de proprietar deposedat.
ANEXA Nr. 2 

Valorile de despăgubire a recoltelor

       
  Nr. crt. Categoria de recolte lei/kg
  1 Porumb 1
  2 Grâu 0,85
  3 Floarea-soarelui 1,59
  4 Sfeclă de zahăr 0,17
  5 Viţă-de-vie 2,45
  6 Fructe 4,35
  7 In 0,22
  8 Tutun 4,35
  9 Mac 2,75


Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

     
  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 11 decembrie 2014.

Nr. 164.

Ti-a placut articolul?

Comentarii