Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ordinul ministrului Educației privind școlarizarea la domiciliu. Ce prevede. De când este în vigoare

ro

04 Dec, 2016 09:55 14210 Marime text
În Monitorul Oficial al României parte I, numărul 933/21.XI.2016, a fost publicat Ordinul nr. 5086/2016 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind şcolarizarea la domiciliu, respectiv înfiinţarea de grupe/clase în spitale
 
Actul normativ a fost aprobat în temeiul prevederilor art. 52 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Iată, parțial, conținutul respectivului Ordin
Art. 1.
Se aprobă Metodologia-cadru privind şcolarizarea la domiciliu, respectiv înfiinţarea de grupe/clase în spitale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.575/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind şcolarizarea la domiciliu, respectiv înfiinţarea de grupe/clase în spitale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 10 noiembrie 2011.
Art. 3.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4.
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi resurse umane, Direcţia minorităţi, Direcţia generală buget finanţe, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
 
Metodologia-cadru privind şcolarizarea la domiciliu, respectiv înfiinţarea de grupe/clase în spitale din 31.08.2016
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1.
Prezenta metodologie reglementează cadrul general, instituţional, conceptual şi procedural, prin care se realizează şcolarizarea la domiciliu şi înfiinţarea de grupe/clase în spitale.
Art. 2.
(1) Obiectul prezentei metodologii îl constituie organizarea şcolarizării la domiciliu, respectiv înfiinţarea de grupe/clase în spitale, ca forme de educaţie adaptate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(2) Beneficiarii acestor forme de educaţie adaptate sunt copiii/elevii nedeplasabili, cu boli cronice sau cu boli care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni, cu sau fără alte deficienţe asociate, care, temporar sau permanent, nu pot frecventa cursurile şcolare în cadrul unităţii de învăţământ.
(3) Prezenta metodologie conţine reglementări cu privire la:
a) cadrul legislativ privind şcolarizarea la domiciliu şi înfiinţarea de grupe/clase în spitale;
b) factorii implicaţi în şcolarizarea la domiciliu şi înfiinţarea şi funcţionarea unor grupe/clase în spitale;
c) organizarea procesului instructiv-educativ la domiciliu şi în spitale;
d) evaluarea elevilor şcolarizaţi la domiciliu şi în spitale.
(4) Scopul şcolarizării la domiciliu şi în spitale este acela de a le acorda elevilor aflaţi în imposibilitatea frecventării şcolii de masă şansa de a atinge un nivel de educaţie corespunzător particularităţilor individuale, premisă a unei bune integrări sociale şi profesionale.
(5) Specificul educaţiei la domiciliu şi în spitale este reprezentat de adaptarea desfăşurării procesului instructiv- educativ la posibilităţile de educaţie individuală ale fiecărui copil şi la mediul în care se desfăşoară acest proces.
(6) Obiectivele urmărite prin şcolarizarea la domiciliu, respectiv prin înfiinţarea de grupe/clase în spitale sunt:
a) asigurarea continuităţii şcolarizării, care să permită elevului să promoveze anul de studiu în curs sau să participe la evaluările organizate pentru finalizarea unui nivel de învăţământ;
b) crearea şi dezvoltarea unei bune relaţii de comunicare între mediul şcolar şi cel al copiilor, elevilor şi tinerilor şcolarizaţi la domiciliu/spital;
c) asigurarea cadrului de acţiune comună a cadrelor medicale şi a cadrelor didactice implicate în recuperarea şi educaţia elevilor.
Art. 3.
Prezenta metodologie operează cu un ansamblu de concepte, principii, termeni, expresii specifice şi abrevieri, definit în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
CAPITOLUL II
Şcolarizarea la domiciliu
SECŢIUNEA 1
Factori implicaţi
Art. 4.
Beneficiază de şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată, copiii/elevii/tinerii nedeplasabili, cu boli cronice, cu sau fără alte deficienţe asociate, şi elevii aflaţi în stare de convalescenţă de lungă durată, după afecţiuni/traumatisme care au necesitat sau nu intervenţii chirurgicale, tratamente spitaliceşti etc.
Art. 5.
Categoriile de deficienţe (afectări) pentru care se va avea în vedere şcolarizarea la domiciliu, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, cu modificările şi completările ulterioare, sunt următoarele:
a) afectări (deficienţe) ale sistemului nervos şi funcţiilor mentale globale;
b) afectări ale structurilor şi funcţiilor senzoriale;
c) afectări ale structurii laringelui şi funcţiilor sale;
d) afectări ale structurii şi funcţiilor sistemelor cardiovascular, respirator şi imunitar;
e) afectări ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv, metabolic şi endocrin;
f) afectări ale structurii şi funcţiilor aparatului urinar;
g) afectări ale structurii şi funcţiilor aparatului locomotor şi corespunzătoare mişcării şi ale muşchilor;
h) afectări ale structurii pielii, anexelor şi funcţiilor tegumentului;
i) afectări legate de boala canceroasă;
j) afectări multiple ale organismului legate de boli genetice invalidante;
k) afectări ale organismului legate de transplantul de organe.
Art. 6.
(1) Evaluarea dosarului care conţine documentele referitoare la starea de sănătate a copiilor/elevilor/tinerilor în vederea şcolarizării la domiciliu se realizează la cererea părinţilor/tutorelui legal instituit, de către Serviciul de evaluare şi orientare şcolară şi profesională, denumit în continuare SEOSP, din cadrul centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, denumite în continuare C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E., care va conţine:
a) cerere-tip pentru evaluare complexă şi orientare şcolară şi profesională;
b) documente de identitate (copie a certificatului de naştere al copilului/elevului/tânărului sau a actului de identitate; copia buletinului de identitate/cărţii de identitate al/a părinţilor/tutorelui legal instituit; copie a documentului prin care se face dovada că persoana care semnează cererea este tutorele legal instituit al copilului/elevului/tânărului, după caz);
 
c) dosar medical, conţinând: certificat/raport medical, cu recomandare explicită pentru şcolarizarea la domiciliu, eliberat de un medic de specialitate, conform legislaţiei în vigoare; fişa medicală sintetică;
d) fişa de evaluare psihologică, după caz;
e) dosar educaţional, cuprinzând rezultatele evaluărilor precedente, respectiv copie a foii matricole a elevului, fişa psihopedagogică, portofoliu, acolo unde este cazul;
f) raportul de anchetă socială, după caz;
g) copie a ultimului certificat de orientare şcolară şi profesională, la reorientare.
(2) Părintele/Tutorele legal instituit depune cererea semnată, împreună cu documentele menţionate la alin. (1), la SEOSP.
(3) Cererea se înregistrează numai în condiţiile în care sunt anexate toate documentele menţionate la alin. (1).
Art. 7.
(1) În urma evaluării dosarului, C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E. eliberează certificatul de orientare şcolară şi profesională, în care se va specifica tipul unităţii de învăţământ care va organiza şcolarizarea la domiciliu (şcoală de masă sau şcoală specială).
(2) Înscrierea se face în urma unei solicitări scrise din partea părintelui/tutorelui legal instituit, de regulă la unitatea de învăţământ aflată în proximitatea domiciliului, denumită în continuare unitate de învăţământ rezidenţială, în limita planului de şcolarizare aprobat.
(3) Unitatea de învăţământ care organizează şcolarizarea copilului/elevului/tânărului la domiciliu elaborează şi supune spre aprobare inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, denumit în continuare I.S.J/I.S.M.B., planul educaţional individualizat (P.E.I.) şi propunerile privind cadrul didactic/cadrele didactice care asigură instruirea elevului la domiciliu.
Art. 8.
(1) Monitorizarea cursurilor desfăşurate pe perioada de şcolarizare la domiciliu revine în totalitate unităţii de învăţământ rezidenţiale.
(2) Reevaluarea gradului de handicap şi a orientării şcolare şi profesionale a copiilor se face cu 30 de zile înainte de expirarea certificatului de orientare şcolară şi profesională sau, după caz, la cererea părintelui/tutorelui legal instituit.
SECŢIUNEA a 2-a
Organizarea procesului instructiv-educativ
Art. 9.
(1) Elevii şcolarizaţi la domiciliu studiază toate disciplinele din planurile-cadru corespunzătoare nivelului lor de studii.
(2) Copiii şcolarizaţi la domiciliu beneficiază de planuri educaţionale individualizate elaborate pe baza programelor şcolare adaptate de către cadrele didactice de specialitate din unitatea de învăţământ organizatoare a şcolarizării la domiciliu, aprobate de I.S.J./I.S.M.B.
(3) Durata orei de curs pentru învăţământul primar este de 45 de minute, iar pentru învăţământul gimnazial şi liceal este de 50 de minute.
 
(4) Numărul maxim de ore/săptămână este de 4 ore pentru învăţământul primar, 6 ore pentru învăţământul gimnazial şi de 8 ore pentru învăţământul liceal.
 
Art. 10.
(1) Categoriile de personal încadrat pentru activitatea de predare în programul de şcolarizare la domiciliu sunt următoarele:
a) profesor pentru învăţământul primar;
b) învăţător itinerant şi de sprijin;
c) profesor de specialitate pentru învăţământul gimnazial;
d) profesor itinerant şi de sprijin pentru învăţământul gimnazial;
e) profesor de specialitate pentru învăţământul liceal;
f) profesor itinerant şi de sprijin pentru învăţământul liceal.
(2) Profesorul pentru învăţământul primar este încadrat cu 4 ore/săptămână/elev, retribuite în regim de plata cu ora.
(3) Învăţătorul itinerant şi de sprijin este încadrat cu 4 ore/săptămână/elev, cuprinse în norma didactică de predare- învăţare-evaluare sau în regim de plata cu ora.
(4) În învăţământul gimnazial sunt încadrate, în total, 6 ore/săptămână/elev, repartizate pentru toate ariile curriculare, în regim de plata cu ora,
(5) În învăţământul gimnazial sunt încadrate, în total, 5 ore/săptămână/elev, pentru profesorii itineranţi şi de sprijin, cuprinse în norma didactică de predare-învăţare-evaluare sau în regim de plata cu ora.
(6) În învăţământul liceal sunt încadrate, în total, 8 ore/săptămână/elev, repartizate pentru toate ariile curriculare, în regim de plata cu ora,
(7) În învăţământul liceal sunt încadrate, în total, 6 ore/săptămână/elev, pentru profesorii itineranţi şi de sprijin, cuprinse în norma didactică de predare-învăţare-evaluare sau în regim de plata cu ora.
(8) În situaţia în care Comisia de orientare şcolară şi profesională (COSP) din cadrul C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E., în urma evaluării dosarului copilului/elevului/tânărului, nu recomandă, prin certificatul de orientare şcolară şi profesională, servicii de sprijin, orele alocate conform prezentei metodologii cadrelor didactice itinerante şi de sprijin pot fi atribuite cadrelor didactice de specialitate.
(9) În funcţie de situaţia medicală a elevului, dovedită prin documente medicale, la recomandarea SEOSP din cadrul C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E., menţionată în Certificatul de orientare şcolară şi profesională, se pot norma câte două ore/săptămână pentru terapii specifice (psiholog, kinetoterapeut, psihopedagog, logoped), conform certificatului de încadrare în grad de handicap şi/sau de orientare şcolară.
(10) În realizarea procesului educativ la domiciliu pot fi implicate şi alte persoane (elevi, studenţi etc.), pe bază de voluntariat, pentru activităţi educative complementare şi de socializare.
 
Art. 11.
(1) I.S.J./I.S.M.B. monitorizează procesul instructiv-educativ, recuperatoriu şi de integrare a elevilor, aprobă şi monitorizează încadrarea cu personal didactic a unităţilor de învăţământ care asigură şcolarizarea la domiciliu şi comunică hotărârea unităţii de învăţământ rezidenţiale în vederea asigurării personalului didactic şi a organizării procesului educativ.
 
(2) Unităţile de învăţământ care organizează şcolarizarea la domiciliu înscriu elevii în registrul matricol, corespunzător clasei specificate în certificatul de orientare profesională eliberat de COSP din cadrul C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E., cu menţiunea "Şcolarizat la domiciliu", şi asigură încadrarea corespunzătoare pentru organizarea procesului educativ la domiciliu şi aplicarea planului educaţional individualizat.
(3) Fiecare elev şcolarizat la domiciliu va fi cuprins în catalogul clasei corespunzătoare nivelului său de studii, făcându-se specificarea la menţiuni: "Şcolarizat la domiciliu", conform Certificatului de orientare şcolară şi profesională nr. . . . . . . . . . .
(4) Registrul matricol se completează pe baza rezultatelor consemnate în catalog.
(5) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va emite decizia pentru numirea cadrului/cadrelor didactic/didactice ce va/vor asigura şcolarizarea la domiciliu pe perioada specificată în Certificatului de orientare şcolară şi profesională.
(6) Efectuarea orelor de curs se justifică prin consemnarea în condica de prezenţă a unităţii de învăţământ rezidenţiale, conform unei diagrame de prezenţă cu semnătura părintelui.
Art. 12.
(1) Anual, între I.S.J./I.S.M.B., C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E. şi unitatea de învăţământ care asigură şcolarizarea la domiciliu se vor încheia protocoale de colaborare pentru fiecare elev aflat în această situaţie.
(2) Protocoalele de colaborare vor cuprinde obiectivul, atribuţiile factorilor implicaţi în şcolarizarea la domiciliu şi proceduri clare de comunicare.
SECŢIUNEA a 3-a
Evaluarea elevilor şcolarizaţi la domiciliu
Art. 13.
(1) Cadrele didactice desemnate pentru şcolarizarea la domiciliu vor efectua evaluări predictive, formative şi sumative, în conformitate cu planificările semestriale.
 
(2) Pentru toate tipurile de evaluare, la toate nivelurile, se acordă câte 4 ore semestrial.
 
(3) La disciplinele la care se susţine lucrare scrisă semestrială pe baza programei adaptate, planificarea acesteia se va face cu cel puţin 30 de zile înainte de susţinere.
Art. 14.
(1) Elevii şcolarizaţi la domiciliu beneficiază, după caz, de plan remedial individualizat, ca urmare a rapoartelor de evaluare anuală, elaborate de cadrele didactice implicate în şcolarizarea la domiciliu.
 
(2) Pe baza rapoartelor de evaluare anuală întocmite de către cadrele didactice care au realizat şcolarizarea la domiciliu, dacă se constată necesitatea, se elaborează, de către cadrele didactice din unitatea de învăţământ, planul remedial individualizat, care se aprobă de către I.S.J./I.S.M.B.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii