Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:39 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărârea privind indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost publicată în Monitorul Oficial

ro

27 Aug, 2015 17:47 4875 Marime text
 
Persoanele care reali­zează concomitent venituri supuse impozitului din mai multe activităţi vor beneficia de concediu şi de indemnizaţia pentru creşterea copilului pe baza documentelor care dovedesc suspendarea a cel puţin uneia dintre activităţi, potrivit unei Hotărâri aprobate de Guvern. Actul normativ modifică şi completează normele metodologice de aplicare a OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

De asemenea, Hotărârea aprobată stipulează explicit condiţiile în care părinţii care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului pot realiza, concomitent, venituri supuse impozitării de până la 3.000 de lei anual, limită stabilită prin Legea 126/2014 (pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debi­telor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului).

Astfel, în perioada concediului pentru îngrijirea copilului, persoana care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului poate realiza venituri supuse impozitului până la limita de 3.000 lei anual prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi, cu condiţia ca activitatea care a stat la baza stabilirii dreptului la indemnizaţie să rămână întreruptă/suspendată. În situaţia în care ambii părinţi solicită succesiv dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, limita de venituri de 3.000 lei pe care o pot realiza anual concomitent cu primirea indemnizaţiei se aplică fiecăruia, în funcţie de opţiunea de concediu.

Persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului, în cazul în care depăşesc limita veniturilor anuale de 3.000 lei obţinute ca urmare a desfăşurării unor activităţi, au obligaţia să depună la primărie o notificare în acest sens, care va fi transmisă agenţiei teritoriale, iar aceasta va verifica respectarea limitei de venituri. În cazul în care persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului realizează venituri peste limita de 3.000 de lei anual, indem­nizaţia pentru creşterea copilului se consideră a fi acordată necuvenit şi se recuperează în condiţiile legii.

Un alt element de noutate adus de Hotărârea de Guvern constă în faptul că, în cazul în care apare o situaţie de natură să genereze un nou drept, la stabilirea bazei de calcul a indemnizaţiei pentru creşterea copilului vor fi luate în considerare şi veniturile realizate pe perioada concediului de îngrijire a copilului în limita a 3.000 de lei anual.

Iată ce spune Hotărârea

Hotărârea nr. 685/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011Hotărârea nr. 685/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011.

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. VI din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. -
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 41, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(7) Solicitarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzute la alin. (1) se face pe bază de cerere şi documente doveditoare, în condiţiile prezentelor norme metodologice, cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea efectivă în acest concediu. În situaţia în care cererea este depusă peste acest termen, persoana îndreptăţită poate solicita dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului până cel târziu în ultima zi a perioadei concediului aprobat."
2. La articolul 41, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu următorul cuprins:
"
(71) În cazul în care celălalt părinte nu respectă prevederile alin. (7), concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se reduc cu o lună."
3. La articolul 41, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
"
(10) În situaţia prevăzută la alin. (9), la stabilirea nivelului indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare veniturile realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii celui din urmă copil."
4. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
Art. 5. -
(1) În aplicarea art. 2 alin. (5) lit. m), o)-s) din ordonanţa de urgenţă, cursurile preuniversitare, universitare, postuniversitare la nivelul studiilor universitare de masterat pot fi frecventate atât la unităţi de învăţământ de stat, cât şi particulare, autorizate sau acreditate, în condiţiile legii, în ţară sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
(2) În vederea includerii în calculul celor 12 luni a situaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. m), o)-s) din ordonanţa de urgenţă, persoana îndreptăţită face dovada că a frecventat, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar sau postuniversitar, organizate potrivit legii, doar pentru perioadele care sunt asimilate în vederea deschiderii dreptului la indemnizaţie pentru creşterea copilului sau, după caz, la stimulentul lunar."
5. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
"
(21) În situaţia persoanelor care realizează concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă pe baza documentelor doveditoare privind suspendarea a cel puţin uneia dintre activităţi, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă."
6. La articolul 8, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt constituite şi din perioade în care persoana a realizat venituri supuse impozitului, atunci indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate în această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) şi a celor realizate potrivit art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă."
7. După articolul 9 se introduc două noi articole, articolele 91 şi 92, cu următorul cuprins:
"
Art. 91. -
(1) În perioada concediului prevăzut la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, persoana îndreptăţită poate realiza venituri supuse impozitului până la nivelul prevăzut la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi, cu condiţia menţinerii întreruperii/suspendării uneia dintre activităţile care au stat la baza stabilirii dreptului la indemnizaţie.
(2) Persoanele care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului în baza prevederilor art. 2 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă şi care nu pot prezenta dovada suspendării activităţii pot realiza venituri supuse impozitului cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă.
(3) În situaţia în care persoanele îndreptăţite solicită succesiv dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, limita de venituri prevăzută la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă se aplică fiecăruia dintre aceştia.
Art. 92. -
(1) Pe perioada concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, fiecare dintre persoanele îndreptăţite poate realiza venituri supuse impozitului în baza art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă.
(2) În aplicarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, veniturile pot fi realizate, după cum urmează:
a) în perioada cuprinsă între data stabilirii dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului şi 31 decembrie a aceluiaşi an calendaristic, pentru oricare opţiune de concediu a persoanei îndreptăţite;
b) în perioada cuprinsă între 1 ianuarie a anului calendaristic şi data încetării dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, pentru oricare opţiune de concediu a persoanei îndreptăţite;
c) în perioada cuprinsă între data stabilirii şi data încetării dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, în situaţia în care această perioadă este cuprinsă în acelaşi an calendaristic, în cazul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an;
d) în perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie a aceluiaşi an calendaristic, în cazul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
e) în perioada cuprinsă între data stabilirii dreptului şi data suspendării acestuia în vederea acordării stimulentului de inserţie, indiferent de opţiunea de concediu a persoanei îndreptăţite, cu respectarea perioadelor prevăzute la lit. a)-d).
(3) Agenţiile teritoriale au obligaţia de a verifica respectarea de către persoana îndreptăţită a limitei de venituri prevăzute la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, în termen de 6 luni de la încheierea fiecărui an calendaristic din perioada concediului pentru creşterea copilului, precum şi de la încetarea dreptului la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, conform legii."
8. La articolul 12, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu următorul cuprins:
"
(71) Pe perioada în care unul dintre părinţi solicită concediul prevăzut la art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, celălalt părinte nu poate beneficia de stimulentul de inserţie."
9. La articolul 12, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
"
(9) În situaţia realizării de venituri nete în condiţiile art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, persoana îndreptăţită nu poate solicita stimulentul de inserţie."
10. La articolul 21, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"
(11) În cazul în care apare o nouă situaţie de natură a genera un nou drept, la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare veniturile conform alin. (1), precum şi cele realizate potrivit art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă."
11. La articolul 32, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"
(3) În situaţia în care persoana îndreptăţită nu respectă obligaţia prevăzută la art. 19 din ordonanţa de urgenţă şi după verificarea prevăzută la art. 92 alin. (3), agenţia teritorială stabileşte că au fost realizate venituri peste limita prevăzută la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, indemnizaţia pentru creşterea copilului se consideră a fi acordată necuvenit şi se recuperează în condiţiile art. 24 din ordonanţa de urgenţă."
12. La articolul 34, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(3) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra nivelului minim al indemnizaţiei de 1,2 ISR. Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează începând cu luna transmiterii comunicării."
Art. II. -
Hotărârea Guvernului nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
 




Sursa: Monitorul Oficial


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii