Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:13 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Spre Euro 2012 via Constanța!

ro

19 Apr, 2012 23:44 453 Marime text

Încep fazele regionale ale Cupei Coca-Cola, prima competiție de futsal între licee organizată de Gazeta Sporturilor la nivelul întregii țări. Premiul cel mare este o excursie la un meci din sferturile de finală ale Euro 2012!

În perioada 21-22 aprilie, la Constanța va fi aleasă echipa câștigătoare din zona de sud a țării. Sunt cinci licee la start: D. Cantemir (Tulcea), CT Transporturi (Buzău), T. Demetrescu (Craiova), Gr. Șc. Industrial "1 Mai" (Ploiești) și I. Barbu (Pitești).

Învingătoarea din cele cinci va fi desemnată în urma celor 10 jocuri din grupa în care fiecare echipă va juca împotriva tuturor celorlalte. Câștigătoarea va merge la București unde, pe 18-20 mai, se va desfășura turneul final al Cupei Coca-Cola. Vor lupta pentru premiul cel mare, excursia la Euro 2012, două echipe din București și încă patru din țară, reprezentând Nordul, Sudul, Estul și Vestul. Va exista și o câștigătoare a competiției de fete care, la rândul ei, va fi răsplătită cu excursia la Euro 2012!

Vă invităm la Sala Sporturilor din Constanța (Bulevardul Tomis nr. 102-104) pe 21 și 22 aprilie, începând cu ora 10:00. Se vor disputa câte cinci partide pe zi, iar pe 22 aprilie, de la ora 15:00, este programată festivitatea de premiere. În plus, pauzele dintre meciuri vor fi pline de surprize și pentru spectatori. Nu vor lipsi jocurile și premiile! Vă așteptăm!

Mai multe detalii pe www.cupacoca-cola.ro.

Echipa Gazeta Sporturilor

Ti-a placut articolul?

Comentarii