Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:40 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ACT & PLAY cu JCI Constanța

ro

29 Nov, 2010 17:03 1247 Marime text
nou_resize.jpgConstanța - 29 noiembrie 2010 -

Organizația non-profit JCI Constanța are plăcerea de a vă invita la evenimentul ACT & PLAY ce va avea loc marți 30 noiembrie, începand cu ora 17.00 la Hotel Royal. ACT & PLAY se adresează tinerilor antreprenori și profesioniști constănțeni pentru a înțelege ce înseamnă Junior Chamber International (JCI) la nivel local, național și internațional și ce impact poate avea organizația în societatea românească.

Evenimentul ACT & PLAY își propune să reunească tineri activi, implicați în mediul corporatist (middle și top management) și liber profesioniști din diverse domenii cum ar fi marketing, IT, resurse umane, consultanță, construcții etc. oferindu-le o platformă de dezvoltare personală și profesională. Un alt scop este facilitarea interacțiunii dintre invitații speciali și participanți, fapt care va genera un schimb de impresii, idei și, bineînțeles, cărți de vizită.

Cei care sunt interesați de evenimentul ACT & PLAY din data de 30 noiembrie sunt rugați să confirme participarea la numărul de telefon 0766400181.

Despre JCI
JCI Constanța este o organizatie non-profit de tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani, membră JCI România și afiliată retelei    Mondiale Junior Chamber International (JCI), care numără 200.000 de membri în peste 100 de tări. Misiunea JCI este „de a oferi oportunităti de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive".

JCI functionează în România din anul 2002 în Bucureşti (grupul de inițiativă) și, începand cu 2003 în alte orașe din țară: Timişoara, Constanta, Braşov, Iaşi, Cluj, Lugoj, Sibiu, Suceava, Târgu Mures și Oradea.

Be Better! Vizitati pagina de internet www.jci.ro pentru a afla ştiri la zi şi informatii de ultimă oră despre JCI Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii