Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:22 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

100 de copii au participat la un marș de conștientizare privind problema transportului școlar în mediul rural

ro

28 Apr, 2012 17:00 672 Marime text
  • Au mers 10 kilometri pe jos pentru a atrage atenția asupra situației a 150 de copii din comuna vasluiană Rebricea care sunt nevoiți să parcurgă această distanță, zilnic, ca să ajungă la școală;
  • Andreea Raducan, Diana Dumitrescu și Daniela Nane s-au alăturat celor 100 de copii și au încurajat trecătorii să susțină campania.

București, 27 aprilie 2012 - În cadrul campaniei „Eu cum ajung la școală?", organizația neguvernamentală World Vision a organizat astăzi un eveniment de conștientizare privind problema transportului școlar în mediul rural. Scopul acțiunii a fost încurajarea strângerii de fonduri în vederea achiziționării unui microbuz școlar pentru 150 de copii din comuna Rebricea, județul Vaslui, care, pentru a ajunge la școală, sunt nevoiți să parcurgă, zilnic, 10 kilometri pe jos.

La marș au participat aproximativ 100 de copii din programele World Vision, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, dar și voluntari ai organizației. Aceștia au mers pe jos 10 kilometri pentru a face cunoscută cauza celor 150 de copii din comuna Rebricea. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Andreei Răducan, Dianei Dumitrescu și Danielei Nane care s-au implicat activ și au contribuit la strângerea de fonduri pentru campania World Vision. Astfel, timp de 3 ore, campioana mondială și cele două actrițe au mers alături de cei 100 de copii, au oferit trecătorilor broșuri cu detaliile campaniei și i-au încurajat să susțină cauza micuților din Rebricea.

Am rămas impresionată de povestea celor 150 de copii care sunt nevoiți să parcurgă atâția kilometri pe jos, indiferent de vreme, pentru a ajunge la școală. Acești copii ne dau o lecție de viață. Deși sunt la o vârstă fragedă, luptă în fiecare zi pentru viitorul lor, fiind conștienti de importanța învățăturii. Sper ca, în urma acțiunii noastre de azi, oamenii să nu rămână indiferenți și să îî sprijine pe micuții din Rebricea." - a declarat Andreea Răducan.

Sunt foarte fericită că mi s-a oferit oportunitatea de a participa la acest marș, alături de cei 100 de copii. Imi doresc ca micuții din Rebricea să își poată continua studiile, făra a mai fi nevoiți să meargă pe jos kilometri întregi. Și sunt sigură că, dacă fiecare dintre noi contribuie cu puțin, World Vision va putea achiziționa un microbuz școlar, iar ei, micuții, vor fi mai fericiți. " - a declarat Diana Dumitrescu.

„Mă bucur că mi s-a oferit încă o dată șansa de a susține o cauză World Vision. M-a impresionat povestea acestor copii și sper ca, prin implicarea noastră, a tuturor, să poată beneficia de un microbuz școlar. Campania de strângere de fonduri lansată de World Vision le oferă acestor copii un dram de speranță în plus, iar nouă, celorlalți, ne îngăduie să fim buni, să dăruim, să mulțumim vieții pentru ceea ce avem, întorcându-ne recunoștința printr-un mic exercițiu de generozitate." - a declarat Daniela Nane.

Traseul pe care l-au urmat participanții la marș a fost: Parcul Cișmigiu, Calea Victoriei, Bulevardul Magheru, Bulevardul Lascăr Catargiu, cu destinația Parcul Herăstrău, unde au poposit aproximativ o oră și au interacționat cu trecătorii. Pe tot parcursul marșului, copiii și vedetele care au susuținut cauza celor 150 de micuți din Rebricea au purtat tricouri cu numele campaniei World Vision și au ținut pancarte cu mesaje de implicare.

Acțiunea World Vision a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Municipiului București - Direcția Cultură, Învățământ, Turism.

Donațiile pentru campania „Eu cum ajung la școală" pot fi făcute printr-un SMS la 879, până la finalul lunii aprilie, iar până la finalul lunii mai, cei care doresc să vină în ajutorul copiilor din Rebricea, o pot face, donând:

  • 5 euro la 0900 900 090 sau 10 euro la 0900 900 092, numere de telefon disponibile în rețeaua Romtelecom;
  • Orice suma mai mare de 30 lei, pe site-ul www.worldvision.ro/microbuzul.

www.worldvision.ro

http://minipoliticieni.worldvision.ro/

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie creştină, care pune în centrul activităţii sale nevoile pentru educaţie, sănătate, creştere spirituală ale copiilor. Ne concentrăm asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile din care aceştia fac parte, în special din mediul rural, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Acţionăm prin programe de dezvoltare, advocacy și intervenţie umanitară de urgenţă.

World Vision România este o organizaţie parteneră a World Vision International, prezentă în peste 100 de ţări din întreaga lume. Organizaţia World Vision desfăşoară de de 21 ani în România programe în peste 200 de comunităţi rurale din 8 judeţe. De-a lungul timpului am oferit sprijin pentru mai mult de 50.000 de copii și 300.000 de adulți.

Având la bază valori creștine, lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. Prin activități de reintegrare familială, dezvoltare comunitară, proiecte medicale, programe de educație și dezvoltare economică, asistență umanitară în cazul situațiilor de urgență, încercăm să stimulăm o atitudine activă și implicarea în schimbarea condiției de sărăcie din România, având în centrul atenției bunăstarea copilului.

Despre campania „Eu cum ajung la școală?"

• perioada de derulare: 7 decembrie 2011 - 31 mai 2012

Campania adresează problema a peste 150 de copii din comuna Rebricea, județul Vaslui, care merg pe jos, zilnic, peste 10 kilometri, pentru a ajunge la școală. Pornind de la acest aspect, principalul obiectiv al campaniei este strângerea de fonduri în vederea achiziționării unui microbuz care să asigure transportul celor 150 de copii la școală. Totodată, prin această campanie, World Vision România dorește să atragă atenția românilor asupra lipsei accesului la educație pentru copiii defavorizati din mediul rural şi să îi mobilizeze să ia atitudine în vederea îmbunătăţirii condiţiilor sociale şi de educaţie ale acestor copii.

Conform datelor statistice furnizate de Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, peste 785 de elevi au abandonat școala în prima jumătate a anului școlar 2010-2011. Din cele 785 de cazuri de abandon școlar, mai mult de jumătate, respectiv 405 cazuri, sunt din rândul elevilor din ciclul gimnazial, iar peste 80% dintre acestea provin din mediul rural. Studii recente derulate de World Vision relevă că un factor favorizant îl reprezintă sărăcia, dar și distanța foarte mare până la școala care asigură ciclul gimnazial în comună.

Ti-a placut articolul?

Comentarii