Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:04 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Studenţi şagunişti în documentare la Bursa de Valori și SIVECO

ro

14 Jul, 2015 12:04 459 Marime text
Luni, 13 iulie a.c., studenții economiști ai Universităţii constănţene, beneficiari ai  proiectului european „Reţeaua de Practică Economică – CAREER.HUB”, cofinanţat din Fondul Social European (POSDRU 2007-2013), au efectuat o vizită de documentare la Bursa de Valori București și Compania SIVECO România S.A..

Proiectul, implementat de  Universitatea „Andrei Şaguna”, are ca obiectiv general facilitarea tranziţiei la viaţa activă pentru 355 studenţi şagunişti din domeniul ştiinţelor economice, răspunzând obiectivelor POSDRU privind facilitarea tranziției de la școală la locul de muncă, prin creșterea relevanței rezultatelor învățării ca urmare a valorificării informațiilor și resurselor din cadrul parteneriatelor universitate-potențiali angajatori, create în cadrul rețelei de practică economică CAREER.HUB.

Evenimentul se înscrie în seria activităţilor prevăzute în proiect, menite să ofere activităţi suport pentru orientarea şi consilierea studenţilor, în cadrul cărora, alături de stagiile de practică, componente esenţiale ale pregătirii universitare, dar şi ale proiectului european lansat, sunt organizate ateliere de lucru şi vizite tematice de documentare în instituții și companii emblematice pentru economia țării.

„Periplul” ştiinţific al şaguniştilor a început cu vizita la Bursa de Valori București. Primiţi cu deosebită căldură, studenţii  s-au bucurat de valoroase şi competente explicaţii referitoare la atribuţiile Bursei de Valori, al cărei obiectiv principal este acela de a transforma piața de capital locală într-un instrument activ de finanțare a economiei românești.

În completarea bogăţiei de informaţii a venit şi SIVECO România S.A., companie specializată în execuţia de proiecte informatice complexe şi de mare amploare pentru educație, sănătate, agricultură, instituții vamale, organizații europene, firme private, instituții publice. SIVECO România dezvoltă şi exportă soluţii IT şi proiecte de consultanţă către 27 de ţări de pe 4 continente, fiind recompensată pentru valoarea deosebită a proiectelor realizate cu peste 200 de premii interne şi internaţionale.

În această perioadă de timp, care pentru alți colegi aparține vacanței, studenţii economişti ai Universităţii  „Andrei Şaguna” din Constanţa își finalizează practica de vară, dovedind un interes deosebit pentru interacțiunea cu profesioniști în domeniu, care a contribuit la înțelegerea și cunoașterea  mecanismelor economice, a condițiilor de desfășurare și realizare a activităților, la conştientizarea şi informarea asupra așteptărilor viitorilor angajatori.   
Importanţa și atractivitatea acestui eveniment, ca şi a celor anterioare organizate în cadrul Proiectului „CAREER.HUB”, contribuie la promovarea unei abordări proactive a  Universității „Andrei Şaguna” în definirea planurilor educaționale și la o mai bună comunicare între universitate și agenții economici.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii