Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

George Maior Doctor Honoris Causa șagunist

ro

17 May, 2015 15:24 1325 Marime text
Universitatea “Andrei Șaguna” din Constanța a conferit înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa Ambasadorului George Maior, ilustră personalitate a vieții politice, diplomatice și academice  românești.
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 16 mai a.c., în Aula Magna, cu ocazia festivității prilejuite de o nouă promoție de absolvenți saguniști, care a avut onoarea  să primească numele ilustrului invitat
La ceremonie au fost prezenți reprezentanți de marcă ai invățământului și culturii românești: profesor univ. dr. Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de învăţământ în Senatul României și Doctor Honoris Causa al Universității, profesor univ. dr. Răzvan Teodorescu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România, Înaltpreasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, viceprimarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, inspectorul general al ISJ Constanţa,  Răducu Popescu și alte oficialități locale.
 În cuvântul de deschidere, Președintele Universității “Andrei Şaguna”, profesor univ. dr. Aurel Papari, a mulțumit invitaților care au onorat cu prezența sărbătoarea de suflet a absolvenților șaguniști, mărturie a onorantelor relații de colaborare și stimă reciprocă existente. Totodată, mulțumind Excelenței Sale George Maior pentru onoarea de a fi acceptat să fie patronul spiritual al Promoției 2015,  Profesorul Aurel Papari a adus în discuție relația de înfrățire existentă între Universitatea “Andrei Șaguna” și Universitatea Indiana din Indianapolis (S.U.A.), exprimând  speranța în revigorarea colaborărilor odată cu instalarea acestuia ca Ambasador al României în S.U.A.
În alocuțiunile care au urmat, înaltele oficialități prezente au felicitat absolvenții pentru rezultatele deosebite obținute în timpul studenției, adresându-le urări de succes și împliniri în viață și în carieră.
În continuare, s-a dat citire tradiționalului Laudațio, care precede decernarea  titlului de Doctor Honoris Causa.
George Cristian Maior  s-a născut la 16 noiembrie 1967, la Cluj Napoca. Calităţile profesionale de excepţie, care l-au adus în fruntea unor instituţii de importanţă naţională, sunt rezultatul firesc al studiilor în şcoli de elită din ţară şi din străinătate:  Facultatea de Drept a Universităţii  "Babeş Bolyai" din Cluj unde, în anul 1997, obţine și titlul de doctor în Drept Internaţional cu teza  Naţional şi european în jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg, nominalizată la Premiul MOST, acordat de UNESCO (1998); Universitatea “George Washington” (Washington DC), cursuri finalizate cu primirea titlului de Master în Drept Internaţional şi Comparat; Colegiul Național de Apărare din București, absolvit în anul 1991.
Cariera în diplomație a Excelenței Sale a început în anul 1992, când a fost angajat în Ministerul Afacerilor Externe, unde a cunoscut o briliantă ascensiune,  urcând treptele ierarhiei diplomatice până la rangul de ambasador, obținut în anul 2004.
De-a lungul unei strălucite cariere politico-diplomatice, Excelența Sa George Cristian Maior  a îndeplinit funcţii de cea mai mare importanță pentru ordinea publică, siguranţa naţională şi, nu în ultimul rând, pentru respectarea drepturilor omului, precum: Secretar de Stat și şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale, calitate în care a condus negocierile de aderare la NATO, soldate cu integrarea reușită și activă a României în Alianță; președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională al Senatului României; vicepreședinte al Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmațiilor cu privire la existența unor centre de detenție ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României; membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități,  în Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe și membru în Delegația Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale.
În octombrie 2006, George Cristian Maior a fost numit director al  Serviciului Român de Informații, sub conducerea sa fiind implementate o serie de reforme care au adus instituţia la exigenţele secolului XXI și la recunoaşterea acesteia de către partenerii din NATO.
După o carieră încununată de succes în fruntea SRI, Excelenţa Sa George Cristian Maior a revenit în diplomație, fiind recent nominalizat de președintele țării pentru funcția de ambasador al României în S.U.A.
In paralel cu exercitarea acestor responsabilităţi de importanță națională, prof. univ. dr. George Maior s-a dedicat cercetării ştiinţifice în domeniul dreptului internaţional, securității şi diplomaţiei, împărtășind rezultatele muncii sale celor interesați să se specializeze în aceste domenii.  Ca titular al cursurilor "Intelligence and National Security", "Politica externă și de securitate a Uniunii Europene", "Noua Arhitectură de Securitate europeană în contextul relațiilor transatlantice",   "Relații Internaționale", "Politici Comparate", "Teme fundamentale ale Relațiilor Internaționale",  împărtăşeşte  cu generozitate studenților bogatele sale cunoştinţe şi valorile rodnicei sale experienţe.
De mare importanță este și contribuția adusă cunoașterii prin activitatea publicistică specifică domeniului său de competență, concretizată în peste 45 de lucrări de autor și coautor, publicate la edituri recunoscute din țară și străinătate și prin numărul mare de prelegeri şi intervenții în cadrul unor conferinţe naționale și internaţionale. În acelaşi timp, George Cristian Maior semnează o bogată şi valoroasă operă scrisă, adevărate lucrări de referinţă, cum sunt:  Noul Aliat – regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI (București, 2012) şi “Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI” (Bucureşti, 2014). Pentru valoroasa activitate în domeniul învățământului și al culturii, George Maior a primit numeroase premii şi diplome de onoare.  
De asemenea, ca expresie a recunoașterii meritelor de excepție, diplomatul, politicianul şi profesorul George Cristian Maior a fost decorat cu numeroase ordine românești și străine, între care: Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler ; Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Ofiţer; Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor; Ordinul “Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler, conferit de preşedintele Franţei.
Decizia Senatului Universității “Andrei Șaguna” din Constanța de a conferi profesorului universitar doctor George Cristian Maior titlul de Doctor Honoris Causa este un  simbol al recunoașterii valorii profesionale, academice și a prestigiului său științific, onorând, prin aceasta, o personalitate de calibru, imaginea definitorie a diplomatului, profesorului şi politicianului de succes, reprezentativă pentru România.
În alocuțiunea sa, ilustrul laureat a arătat că este onorat de a fi invitatul Universității constănțene, mulțumind pentru aprecierile exprimate la adresa sa și pentru decernarea înaltului titlu academic de Doctor Honoris Causa. De asemenea, a felicitat studenții șaguniști pentru performanțele obținute în anii de studiu și a subliniat importanța triadei, care trebuie să le guverneze existența profesională:  informarea – cunoașterea – înțelepciunea, asigurând absolvenții promoției care-i poartă numele de sprijinul său ori de câte ori vor avea nevoie. Excelența Sa a încheiat prin a atrage atenția asupra amenințărilor și riscurilor de securitate în zona Mării Negre, în fața cărora România are o mare responsabilitate, iar Constanța are un rol operațional major fiind situată la confluența a două lumi, una a civilizației și justiției, reprezentată de UE și NATO și o altă lume a politicii de putere, a instabilităţii în Estul bazinului pontic și mai departe.
La finalul ceremoniei, Excelența Sa George Cristian Maior a primit din partea Președintelui Universității, prof. univ. dr. Aurel Papari, Medalia “Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”, iar din partea absolvenților Placheta omagială “Promoția 2015 – George Cristian Maior”.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii