Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:58 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ecologie şi voluntariat în „Săptămâna altfel” la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica”

ro

09 Apr, 2015 09:21 1410 Marime text
În cea de-a treia zi a programului „Şcoala altfel”, miercuri, 8 aprilie 2015, s-a derulat la Şcoala „Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica”, din Constanţa, sesiunea de comunicări „Ecologie și voluntariat”, activitate din cadrul proiectului educaţional regional „Un mediu curat, esenţa supravieţuirii şi a progresului”, înscris în CAERI 2015 la poziția 562. A fost cea de-a şasea ediţie a acestei manifestări, iar participarea a întrecut orice aşteptări: 175 de lucrări primite din nouăsprezece şcoli situate în treisprezece judeţe diferite. La acestea se adaugă produsele elevilor din instituţia organizatoare, printre cele mai surprinzătoare fiind machetele realizate de elevii claselor a IV-a A şi C, coordonaţi de p.i.p. Nuran Veli şi Rodica Urlă.
Emilia Cadâr, profesoara de tehnologie care a iniţiat acum şase ani acest proiect, a specificat că produsele finale prezentate de elevi în cadrul acestei activităţi au fost colaje, desene, machete, prezentări ppt, creaţii literare, filmuleţe, partea de comunicări ştiinţifice şi de proiecte de mediu fiind destinată cadrelor didactice. Aceasta a menţionat că membrii echipei de proiect, Dorina Foroglu, Cici-Corina Vlad, Anca Moşoiu, Rodica Radu, Melania Gabur şi Filis Izet au avut o misiune foarte grea în a alege care dintre lucrările trimise prin poştă să fie prezentate publicului mai întâi, deoarece cele mai multe dintre ele au fost extrem de creative şi realizate cu pasiune.
La activitate au participat elevi, profesori, părinţi, iar din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean doamna Paraschiva Mastacan. La final, directorul instituţiei, Aneta Dragnea, a declarat: „Implicarea elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi practice şi de voluntariat nu este o modă, ci răspunde unei nevoi reale de a proteja Planeta Albastră. Prin formarea unei atitudini pozitive faţă de mediu şi prin dezvoltarea spiritului de voluntariat, copiii noştri înţeleg că au un pământ de apărat şi mulţi semeni cărora este nevoie să le întindă o mână.”
 
 
    Consilier de imagine, prof. Veronica Hagi

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii