Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:55 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Deschiderea festivă a anului universitar la Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa

ro

02 Oct, 2015 17:47 859 Marime text
Luni, 5 octombrie a.c., începând cu ora 14.00, în Aula Magna a Universității „Andrei Şaguna” din Constanța, va avea loc deschiderea festivă a noului an universitar.

            Amfitrionii, studenții din anii mari și profesorii universității, invită la eveniment studenții anului I și familiile acestora, alături de reprezentanţi de vază ai vieţii cultural-științifice, politice și diplomatice, reprezentanţi ai partenerilor sociali, ai mediului de afaceri şi, nu în ultimul rând, mass-media.

            În acest an universitatea va avea printre boboci studenți din Republica Moldova, Maroc, Libia, Turcia, Portugalia, urmare și a prezenței  din ce în ce mai active a studenților șaguniști în instituții de învățământ din alte țări, anul trecut aproximativ  5% dintre aceștia beneficiind de stagii de învățare și practică, pe perioade de timp între 2 și 12 luni, prin burse europene ERASMUS.

            Datorită politicii consecvente de păstrare în universitate a celor mai buni absolvenți, prima zi de școală este sărbătorită , alături de studenți,  și de noile cadre  didactice, absolvenți ai U.A.S și ai studiilor doctorale.

Cu acest prilej, pentru a aniversa Ziua Naţională a Chinei, Universitatea ”Andrei Șaguna” - Fereastră deschisă a Shanghai-ului în România și Consulatul General al Chinei la Constanța vor vernisa expoziţia de fotografie  ”Chinese New Year Paintings”.

            După modelul european, Asociația absolvenților ALUMINI și Asociația studenților șaguniști au pregătit pentru finalul ceremoniei o activitate  surpriză, în vederea  inițierii acestora în  viața de STUDENT ȘAGUNIST.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii