Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:13 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat de presă - Universitatea Andrei Şaguna

ro

24 Nov, 2015 19:14 385 Marime text
Până pe 06 decembrie constănţenii se pot ruga şi închină la moaştele Sfântului Andrei Şaguna
 
Ieri, la Universitatea „Andrei Şaguna”, I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi, a sfinţit altarul pe care au fost a܈ezate spre închinare Moa܈tele  Sfântului Andrei ܇aguna, Patronul Spiritual al  Universităţii. Studenţii, profesorii şi oaspeţii  Universităţii se pot  închină,  până  în  dată  de  6  decembrie,  la  raclă  celui  care  şi-a  dedicat  viaţă  luptei  pentru propa܈irea românismului şi cre܈tinismului, construind numeroase biserici şi şcoli.
 
În urmă cu patru ani, Moaştele Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna au fost aduse din Mausoleul de la Răşinari, în Catedrala de la Sibiu, unde a avut loc canonizarea. În semn de recunoaştere a meritelor pe care Fundaţia şi Universitatea „Andrei Şaguna“ le -au avut în iniţierea sanctificării şi determinarea factorilor de decizie că Mitropolitul Andrei Şaguna să fie trecut în rândul  Sfinţilor  Poporului  Român,  instituţia  a  primit  în  dar  de  la  I.P.S.  Laurenţiu  Streza, Mitropolitul Ardealului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfin te Moaşte ale Patronului Spiritual.
 
De  atunci,  în  fiecare  an,  întemeind  o  nouă  tradiţie  spirituală  pentru  ܈aguni܈ţi  şi  pentru constănţeni, Sfintele Odoare sunt expuse spre închinare pe un altar, pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Universităţii care este Ziua prăznuirii Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna, precum  şi Ziua Sfântului  Apostol  Andrei,  al  cărui  nume  l -a  purtat  Mitropolitul  Şaguna  după  intrarea  în  cinul monahal.
 
Credincioşii constănţeni se pot închină la altarul din holul Universităţii, acolo unde, primii care s-au închinat la moaştele ocrotitorului Universităţii lor au fost studenţii  ܈i profesorii,  ace܈ţia primind binecuvântarea Arhiepiscopului Tomisului.
 
Alături de Sfintele Moaşte dăruite Universităţii, în custodia acesteia se află şi alte S finte Odoare care urmează să revină celor două biserici ce vor avea hramul Sfântului Andrei Şaguna, una la Tulcea şi altă la Constanţa.
 
Universitatea  i܈i desfã܈oarã activitatea sub patronajul spiritual al Mitropolitului Andrei ܇aguna, deoarece Andrei ܇aguna, prin obăr܈ia lui, prin întreagă activitate ܈i viatã ܈i prin ceea ce reprezintã în prezent, este un simbol al unitãţii românilor. Cel despre care s-a spus cã a fost “trimis de providentã” (Gheorghe Bariţiu) ܈i a fost considerat că “apostolul românilor ortodoc܈i din Transilvania”, a iniţiat ܈i realizat un eficient program socio-cultural care viza starea materialã ܈i moralã a naţiunii române, plasând în centrul acestei ample ܈i istorice acţiuni, Biserica.
 
Din hoţãrarea lui (24 aprilie 1852) fiecare ob܈te bisericeascã a înfiinţat o ܈coalã, iar fiecare preot era ܈i învãtãtor sau profesor, astfel cã panã în anul 1865 “numãrul ܈coalelor poporale ortodoxe române din Ardeal s-a sporit cu 339”, iar în Sinodul din 1850, condus de el, s-a cerut  înfiinţarea primei universitãţi române܈ţi din Transilvania.
 
Andrei ܇aguna este fondatorul ܈i primul conducãtor al ziarului “Telegraful român”, fondatorul liceului românesc  ܈i al ܈colii reale din Bra܈ov  ܈i cel care a înfiinţat în 1850, cu bani proprii, o tipografie în care s-au publicat mii de cãrti (abecedare române܈ţi, manuale ܈i lucrãri  biserice܈ţi).  Consecvent ideii cã unitatea românilor de pretutindeni presupune nu doar comunitatea    lingvisticã ci ܈i comunitatea de credintã ܈i de culturã realizabilã prin extinderea educaţiei române܈ţi cre܈ţin -ortodoxe, Andrei  ܇aguna a ctitorit Institutul Teologic-Pedagogic,  a tipãrit “cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg” ܈i  a fost iniţiatorul ܈i primul pre܈edinte al Asociaţiei  transilvane pentru literaturã românã ܈i cultură poporului român - ASTRA.
 
Membru de onoare al Academiei Române, Andrei ܇aguna că un “Mesia al ardelenilor”  (Ioan Slavici) “a lovit în stancã ܈i a deschis pe seama poporului sãu izvorul culturii intelectuale”  (Iacob Ronnicher - conducãtorul să܈ilor).
 
În 2011 Sfântul Sinod a hotărât   trecerea Mitropolitului Andrei Şaguna în rândul Sfinţilor Poporului Român, încununând cu succes demersul iniţiat de  Fundaţia ܈i Universitatea Andrei ܇aguna din Constanţa, încă din anul 1993. Universitatea a organizat anual sub genericul "Zilele  omagiale Andrei Şaguna”, “Andrei Şaguna – Marele Român”, “Andrei Şaguna – contemporanul nostru” manifestări  comemorative,  în  cadrul  cărora  au  avut  loc  simpozioane  omagiale,  lansări  de  carte, pelerinaje şi a fost inaugurat Cenaclul "Andrei Şaguna". Universitatea a realizat medalii comemorative cu efigia Mitropolitului Şaguna, care, cu prilejul unor festivităţi, au fost decernate, unor personalitãţi ale vieţii cultural-ştiinţifice româneşti şi internaţionale.
 
În luna mai a anului 2006, după 10 ani de strădanii ale Universităţii Andrei ܇aguna, a  fost înălţată şi a fost sfinţită de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Arhiepiscop Teodosie al  Tomisului, monumentală statuie din bronz, în greutate de 7 tone şi înalta de 4,5 m, închinată Marelui Andrei.
Cu prilejul Bicentenarului Andrei Şaguna, în 2008 , Universitatea ”Andrei Şaguna” a adresat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un memoriu argumentat, demers primit cu deosebită căldură ܈i cu binecuvântări de către toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române.

Ti-a placut articolul?

Comentarii