Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:22 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat privind forma și conținutul permisului de conducere

ro

14 Jun, 2012 16:05 1060 Marime text
În conformitate cu prevederile din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de
conducere, modificată prin Directiva 2011/94/CE/UE a Comisiei din 28.11.2011, a fost inițiat proiectul de Ordin al ministrului administrației și internelor vizând forma și conținutul permisului de conducere.
Proiectul vizează următoarele aspecte:
- stabilește forma și conținutul permisului de conducere, model al Uniunii Europene. Precizăm că forma permisului de conducere a rămas neschimbată.
Modificările vizează în special conținutul permisului respectiv fața II (verso), determinată de o mai bună gestionare a regimului categoriilor permisului și înscrierea în document a informațiilor privind categoriile naționale, precum și unele date de natură administrativă. - începând cu data de 19.01.2013, permisele eliberate de statele membre pentru categoriile AM, A1, A2, B, B1 și BE au o valabilitate de 10 ani, iar cele eliberate pentru categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E vor avea o valabilitate de 5 ani;
- permisele de conducere eliberate până la data de 19.01.2013, rămân în continuare valabile până la expirarea perioadei de valabilitate a
acestora.

Aceste modificări se impun întrucât:
- în prezent sunt în circulație peste 110 modele diferite ale permisului de conducere în statele membre UE;
- efectuarea periodică a examenelor medicale; - introducerea unei noi categorii a permisului de conducere pentru
mopeduri- cat. "AM".

Nr. 65/CP/14.06.2012 Cancelaria Prefectului

Ti-a placut articolul?

Comentarii