Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:13 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Principalele activitati desfasurate de ISU „Dobrogea” in anul 2009

ro

23 Dec, 2009 19:17 2253 Marime text

Nr. 86/ 23 decembrie 2009

Principalele activităţi desfăşurate de ISU „Dobrogea” în anul 2009

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al Judeţului Constanţa (ISU „Dobrogea”) are misiunea de a asigura, în zona de competenţă, în mod unitar şi profesionist, apărarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, a mediului înconjurător, a valorilor materiale şi culturale importante, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă şi restabilirea rapidă a stării de normalitate.
În ultimii ani, situaţiile de urgenţă monitorizate şi gestionate de ISU „Dobrogea” au luat amploare atât ca tipologie cât şi din punct de vedere numeric. Dacă în anii anteriori ponderea situaţiilor de urgenţă gestionate o reprezentau incendiile, anul acesta ponderea cea mai mare o au misiunile de acordare a primului ajutor medical.
Din analiza situaţiilor de urgenţă gestionate până acum, reiese că zona de competenţă a ISU„Dobrogea” este expusă majorităţii categoriilor de hazarde naturale (şi aici vorbim de inundaţii, furtuni la Marea Neagră, alunecări de teren, cutremure de pământ, epidemii şi epizootii fenomene meteorologice periculoase - secetă, înzăpeziri, grindină, chiciură, îngheţ, furtuni, viscol)  dar şi antropogene (accidente nucleare,  radiologice, accidente chimice şi tehnologice, accidente pe timpul transportului substanţelor şi deşeurilor periculoase, accidente majore maritime fluviale, aeriene, rutiere şi feroviare, incendii de mari proporţii, poluări accidentale). Diversitatea riscurilor la care este expus judeţul Constanţa, existenţa şi exploatarea unor importante obiective economice – centrala nucleară de la Cernavodă, rafinăria de la Midia, porturile maritime şi fluviale, canalele navigabile, depozitele şi instalaţiile de transport combustibil sporesc dificultatea activităţilor de monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă din zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Spre deosebire de anii anteriori, 2009 a fost un an greu şi pentru ISU „Dobrogea” la fel ca şi pentru celelalte instituţii deconcentrate sau private. Criza financiară care a atins toate domeniile de activitate nu l-a ocolit nici pe cel care asigură managementul situaţiilor de urgenţă. Problemelor financiare i s-au adăugat desemnarea comenzii inspectoratului prin împuterniciri temporare, dar şi schimbările frecvente de la nivelul conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, context care a atras după sine şi reorientarea concepţiei generale de activitate.
În 2009, strategia abordată de comanda instituţiei a fost în concordanţă cu principiile adoptate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi a pus accent, în special, pe:
Ø creşterea capacitaţii operative şi de răspuns la intervenţie;
Ø creşterea siguranţei cetăţeanului;
Ø realizarea unor parteneriate cu societatea civilă;
Ø asigurarea unui cadru comunicaţional transparent, deschis, corect, dar mai ales credibil şi eficient, pentru consolidarea încrederii populaţei în pompierii militari.
Întrucât solicitările venite din partea societăţii civile în general şi a populaţiei în special, sunt numeroase şi diversificate (de la intervenţii pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor din spaţii ostile vieţii, acordarea primului ajutor medical, până la salvarea animalelor captive în spaţii închise sau deschise şi protejarea mediului în situaţii de poluare accidentală), demonstrează că ISU „Dobrogea” este perceput ca o structură specializată aflată permanent în slujba cetăţeanului. În misiunile lor, pompierii militari îşi asumă riscuri, îşi pun în pericol propria viaţă pentru a salva o altă viaţă, ceea ce conferă armei un caracter de nobleţe, iar cadrelor militare statutul de SALVATORI. 

Exerciţii internaţionale
Anul acesta, ISU „Dobrogea” a participat la mai multe exerciţii de cooperare cu structurile care îndeplinesc funcţii de sprijin în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, dar şi exerciţii la care au participat forţe internaţionale şi aici menţionez exerciţiile: COOPERATIVE LION `09, RODELTA, AXIOPOLIS 2009 şi alte trei exerciţii internaţionale de comunicaţii organizate în cadrul Comisiei Mării Negre. În cadrul exerciţiului COOPERATIVE LION `09, ISU Dobrogea a avut atât misiuni atât cu rol de asigurare reală a exerciţiului cât şi misiuni cu rol de gestionare a unei situaţii de urgenţă generate de un atac terorist asupra centralei nucleare de la Cernavodă, alături de forţele Marinei Militare olandeze, ale Statului Major al Forţelor Navale şi ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. RODELTA a fost un exerciţiului regional de intervenţie în situaţii de poluare cu hidrocarburi şi căutare - salvare  la Marea Neagră, organizat de Comisia Mării Negre, cu participarea ţărilor riverane mării, iar inspectoratul nostru a avut sarcina de a coordona acţiunile de salvare şi depoluare din zona de litoral. Tot în cadrul acestui exerciţiu, pentru spectaculozitate şi creşterea complexităţii, ISU „Dobrogea” a completat scenariul de bază cu o situaţie tactică constând într-un exerciţiu de stingere la o navă ce urma să acosteze în danele SC MMT SA. (Midia Maritime Terminal). AXIOPOLIS 2009 a fost un exerciţiu organizat de Ministerul Administratiei şi Internelor prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi a avut ca scop testarea Planului de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear, fiind vizată activitatea tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă prevăzute în planurile operative de acţiune, a populaţiei şi angajaţilor centralei în condiţiile unei urgenţe nucleare în afara amplasamentului CNE CERNAVODĂ.
O echipă de scafandri din cadrul ISU „Dobrogea” şi reprezentantul instituţie pe linie de relaţii publice, au fost solicitaţi de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi au participat la exerciţiul internaţional de protecţie civilă, cu finanţare europeană EU DANUBIUS 2009, organizat la Giurgiu şi la care au participat cinci state membre ale Mecanismului European de Protecţie Civilă.   
Având în vedere amploarea şi complexitatea exerciţiilor menţionate, în organizarea şi derularea activităţilor a fost nevoie de implicarea tuturor structurilor specializate din cadrul inspectoratului, inclusiv a celor operative. De asemenea, aceste misiuni au contribuit creşterea nivelului de pregătire a personalului şi viabilităţii planurilor de răspuns, în decursul anului 2009.

Acţiunile Inspecţiei de Prevenire
Activitatea de Prevenire a avut ca  obiectiv fundamental cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat şi printr-o concepţie unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste şi adecvate de protecţie a populaţiei în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, în scopul eliminării sau limitării pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia mediului.
Activitatea de control executata in anul 2009 potrivit principiilor prevăzute în regulamentele şi normativele de specialitate, reprezintă ponderea majoritară în activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă. Pe parcursul acestui an, s-au efectuat o serie de controale de fond la operatorii economici precum şi la localitati, prin care s-a verificat modul de aplicare a prevederilor legale de apărare împotriva incendiilor şi a celor de protectie civilă. 
Pe timpul celor 1.500 controale tehnice de prevenire a incendiilor efectuate au fost depistate circa 5.000 deficiente din care aproximativ jumătate au fost inlaturate operativ. Pentru nerespectarea prevederilor legale s-au aplicat peste 200 amenzi în cuantum de 424.000 lei si 800 avertismente. Anul acesta, numărul acţiunilor de control efectuate la operatorii economici a crescut cu 50%, faţă de anul 2008, iar la instituţiile publice cu 40%.


O atenţie deosebită a fost acordata activitatilor preventive desfasurate pe timpul sezonului estival, campanie susţinută şi de catre Inspectoratul General care, în lunile de vară, a suplimentat numărul inspectorilor PSI pe litoral prin detaşarea a 24 de cadre de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din celelalte judeţe. Ca urmare, au fost verificate aprox. 300 structuri din turism, iar pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi în valoare de 87.600 lei şi peste 200 de avertismente.
Dorim, totodată, să subliniem rezultatele obtinute in urma demersurilor intreprinse in vederea reducerii fenomenului arderilor necontrolate a miristilor si vegetatiei uscate, numarul acestora reducandu-se aproape la jumatate fata de cel inregistrat in anul 2008 (228 evenimente in 2009, fata de 448 in 2008).
Controale tehnice de specialitate planificate si executate în 2009 au cuprins obiectivele aflate in exploatare din toate sectoarele de activitate, inclusiv obiective cu caracter unicat si unitati cu grad ridicat de pericol in exploatere. Intre activitatile desfasurate, o pondere  importanta au avut controalele tehnice de prevenire executate la sectiile de votare si birourile electorale organizate in judet, atat la alegerile europarlamentare cat si la alegerile prezidentiale. Fiecare secţie fiind verificată, unele din ele chiar şi de mai multe ori.
Pentru cunoaşterea reală a  nivelului de securitate asigurat comunităţilor locale, si a stadiului de gestionare a situaţiilor de urgenţă la nivelul entităţilor locale, în anul 2009 au fost executate 20  de exerciţii de alarmare publică. Acestea au avut drept scop formarea deprinderilor membrilor comitetelor locale pentru desfăşurarea practică a activităţilor de avertizare şi alarmare în situaţii de urgenţă, dezvoltarea calităţilor/abilităţilor personalului de conducere pentru luarea deciziei, planificarea şi conducerea forţelor şi mijloacelor, verificarea nivelului de pregătire a structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă precum şi a stării de operativitate a mijloacelor tehnice.
În vederea desfăşurării unui management al situaţiilor de urgenţă unitar la nivelul judetului, anul acesta au fost organizate: trei instruiri de specialitate cu presedintii comitetelor locale pentru situatii de urgenta si două convocari cu inspectorii de protectie civila, cadrele tehnice cu atributii in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor si sefii serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta. Totodată, s-au desfăşurat trei etape din programul de pregătire a specialiştilor compartimentelor pentru prevenire din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi s-a asigurat prezenţa mai multor primari, viceprimari şi secretari ai primărilor din judeţ la cursurile organizate de Centrul Zonal de Pregătire Bacău.
În 2009, aproximativ 14.000 de elevi şi 700 cadre didactice au fost instruite asupra măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă în cadrul campaniei „O casa sigura, o viata in plus- respectati masurile de prevenire”, iar în paralel s-au desfasurat activitati instructiv educative în alte 180 de unităţi de învăţământ.
 
Situaţia operativă a anului 2009
Activitatea Centrului Operaţional s-a desfăşurat în conformitate cu obiectivele Planului cu principalele activităţi ale Inspectoratului dar şi respectând atribuţiile cuprinse în Planul de activitate al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere că Centrul Operaţional asigură Secretaritul Tehnic Permanent al acestuia.
Astfel, în anul 2009, pentru organizarea, pregătirea şi coordonarea activităţilor de intervenţie ale subunităţilor inspectoratului, Centrul Operaţional, prin structurile specializate, a desfăşurat activităţi concretizate în principal în:
Ø gestionarea, analizarea, monitorizarea şi evaluarea situaţiilor de urgenţă, precum şi asigurarea fluxului informativ pe verticală (către eşaloanele superioare – IGSU şi CNSU) şi pe orizontală (către instituţiile cu funcţii de sprijin în CJSU);
Ø monitorizarea a peste 1.500 de transporturi conţinând fie deşeuri periculoase, fie combustibil nuclear, valori de tezaur sau chiar armament şi muniţie;
Ø planificarea, organizarea şi desfăşurarea a peste 300 de exerciţii tactice în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, serviciile private şi cele voluntare pentru situaţii de urgenţă şi componentele locale ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă la obiective turistice şi cu afluentă mare de public (exemple: Hotel Eforie, Hotel Perla, Hypermarket Carrefour);
Ø pregătirea subofiţerilor ce încadrează autospecialele de intervenţie SMURD şi a unui instructor formator SMURD. Acest fapt pune bazele înfiinţării unui Centru de pregătire SMURD în structurile inspectoratului nostru;
Ø organizarea, pregătirea şi desfăşurarea şedinţelor semestriale ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă precum şi instruirea membrilor acestuia pe linia managementului situaţiilor de urgenţă;
Ø înştiinţarea şi avertizarea localităţilor prin sistemele de telecomunincaţii teritoriale privind iminenţa producerii unor fenomene hidro şi meteo periculoase;
Ø participarea la planificarea şi desfăşurarea exerciţiilor naţionale şi internaţionale organizate de Inspectoratul judeţean sau de cel General pentru Situaţii de Urgenţă;
Ø implicarea activă a cadrelor Centrului Operaţional pentru demararea unui proiect de investiţii prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria ce vizează dotarea subunităţilor cu ambulanţe şi autospeciale pentru descarcerare.
 Un efort deosebit a fost depus şi pentru îndeplinirea în bune condiţii a circa 200 de misiuni speciale şi de asigurare a măsurilor specifice prilejuite de prezenţa la evenimentele din judeţ a demnitarilor români sau străini sau de activităţile cu aglomerări de persoane (concerte, manifestaţii, activităţi sportive etc.). Echipajele inspectoratului au acţionat în sprijinul a peste 100 de familii şi a câteva zeci de instituţii afectate de inundaţiile din 11-12 iulie. În cele două zile, eforturile pompierilor s-au finalizat cu salvarea a numeroase bunuri şi documente care ar fi fost distruse de cantităţile mari de precipitaţii înregistrate într-un timp foarte scurt.
O misiune deosebită prin complexitatea şi gradul mare de risc pe care şi l-au asumat forţele inspectoratului, a fost desfăşurată la începutul lunii mai, când s-a acţionat împreună cu specialiştiii Statului Major al Forţelor Navale pentru căutarea, identificarea şi distrugerea a două mine marine din al II-lea Război Mondial, eşuate în Staţiunea Mamaia, la mai puţin de 20 m de linia apei, în dreptul hotelurilor Iaki şi Modern.
Anul acesta, activităţi cu mobilizare semnificativă de forţe au fost cele ocazionate de alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. La ambele acţiuni, misiunea inspectoratului a fost de asigura paza a peste 100 secţii pentru care s-au alocat resurse umane ce au însumat peste 500 de cadre militare.
Cu toate eforturile depuse în domeniul preventiv şi cel organizatoric, pe parcursul celor 11 luni ale anului 2009,  s-au produs 5601 intervenţii, în medie 16,72 misiuni/zi, numărul acestora fiind mai mare cu 180% comparativ cu anul 2008, diferenţa fiind dată de solicitările pentru prim ajutor medical de urgenţă, 2009 fiind primul an de activitate al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa. Toate aceste misiuni au fost îndeplinite de cele trei grupuri de intervenţie ale inspectoratului prin cele zece subunităţi de pompieri răspândite în tot judeţul.
Numeric, misiunile SMURD au însumat 4.415 de solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare, iar cele de stingere, au însumat 1.186 intervenţii.
Intervenţiile din zona de competenţă a ISU „Dobrogea”, altele decât asistenta medicală de urgenţă, au fost în număr de 1094, diferenţa până la 1186 constituind-o misiunile de asiguare PSI, deplasările fără intervenţie şi alertele false. Astfel, s-a intervenit la:
- incendii – 496
- arderi necontrolate – 258
- asistenţă medicală de urgenţă - 5
- descarcerare – 4
- asistenţă persoane – 105
- protecţia mediului – 11
- salvări de animale - 31
- alte intervenţii – 33
- alte situaţii de urgenţă – 151
Pe durata acestor misiuni au fost salvate 114 persoane adulte şi 18 copii dar şi bunuri în valoare de peste 15.633.060 lei. Din neferifice, s-au înregistrat şi foarte multe victime (37 de decedaţi şi 28 de răniţi), iar pagubele rezultate în urma situaţiilor de urgenţă sunt de aproximativ 2.400.000 lei, 95% dintre pagube fiind provocate de incendiile manifestate pe domeniul public sau privat.
Însumarea persoanelor participante la intervenţii ne conduce la un efectiv greu de imaginat: 275 de ofiţeri, 67 de maiştri militari, 8213 subofiţeri. Pe lângă personalul propriu au mai fost prezenţi sau chiar au participat la intervenţii un număr de 693 de voluntari, 1068 de poliţişti, 96 de jandarmi, 22 de poliţişti de frontieră, 17 cadre ale MapN şi 1119 civili.
Comparativ cu anul 2008, în care s-au înregistrat 509 incendii, se observă o uşoară scădere numerică a acestora, menţinându-se trendul descrescător înregistrat încă din 2007.
Statisticile întocmite arată că viciul fumatului a constituit un factor care a generat 277 de incendii, iar focul deschis, lăsat nesupravegheat, a fost de asemenea una din împrejurările ce au condus la incendii cu pagube materiale, în 75 de cazuri. Analizând intervenţiile după împrejurarea determinantă, se constată că se învată foarte puţin din experienţa anilor anteriori:încă se produc foarte multe incendii de la instalaţiile sau echipamentele electrice defecte. 129 de situaţii de urgenţă au fost au fost produse în asemenea împrejurări.
Îngrijorător este faptul că a crescut alarmant numărul acţiunilor intenţionate, anul acesta fiind înregistrate 110 intervenţii provocate în astfel de împrejurări.
În anul 2009, s-a intervenit cu precădere la salvarea bunurilor aparţinând cetătenilor. Astfel, din totalul intervenţiilor, jumătate au avul loc la locuinţele cetăţenilor, iar restul pe domeniul public şi la operatorii economici. Totodată, cele mai multe evenimente s-au produs în mediul urban (809). Comparativ cu anul 2008, anul acesta se observă o scădere cu cca. 42,41% a arderilor  necontrolate fapt ce a însemnat o reducere considerabilă a consumului de carburanţi dar şi a cheltuielilor pentru întreţinerea autospecialelor.
Cifrele arată că serviciile voluntare şi private au participat numai la 119 intervenţii, gestionarea celorlalte 5.482 de situaţii amintite fiind apanajul exclusiv al serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
Din totalul de 4.415 solicitări SMURD, doar 6 au fost deplasări fără intervenţii. De remarcat că din numărul mare de solicitări nu au fost înregistrate alerte false.
Cele mai frecvente solicitări la care au intervenit echipajele SMURD au fost cele de acordare de asistenţă medicală persoanelor căzute fie de la acelaşi nivel sau de la înălţime (820) inconştiente sau cu stare conştientă alterată (755) şi accidente rutiere  (690).
Pe parcursul anului 2009, echipa pirotehnică a executat 65 de misiuni de asanare a terenurilor de muniţia rămasă neexplodată, două şedinţe de distrugere a muniţiei asanate şi 32 de activităţi de instruire a operatorilor de deşeuri metalice reciclabile, în vederea modului de primire şi manevrare a elementelor de muniţie.
Statistic, elementele de muniţie asanate pe raza judeţului Constanţa se prezintă astfel:
- 143 de proiectile de calibre diferite;
- 90 de lovituri de aruncător de calibre diferite;
- 21grenade de mână defensive şi ofensive.

Situaţia autospecialelor de intervenţie
Activităţile de exploatare, întreţinere auto, evidenţă şi gestionarea bunurilor materiale s-au desfăşurat în mod corespunzător, cu toate greutăţile generate de lipsa creditelor deschise de la bugetul statului.
Problema cea mai stringentă a inspectoratului este înzestrarea cu tehnica de luptă, mijloace de transport şi moto-utilaje specifice activităţii, dotarea actuală acoperind doar 60% din necesar. În ceea ce priveşte inventarul autospecialelor de stins incendii,  înzestrarea este de 80 % din necesar. La prima vedere, procentul este încurajator însă trebuie precizat că numai 26,5% dintre autospecialele de stins incendii au mai puţin de 5 ani vechime, 70% au peste 10 ani o vechime şi 3,5 % au între 5 şi 10 ani vechime.
Totodată, jumătate din existentul de mijloace auto-moto au durata normată de exploatare depăşită, prezentând o stare de uzură fizică şi morală avansată, ceea ce impune eforturi materiale şi financiare deosebite pentru repararea, întreţinerea şi exploatarea acestora. Cu toate acestea, în 2009, inspectoratul a primit credite bugetare pentru achiziţia de piese şi materiale de întreţinere a tehnicii de luptă ce acoperă doar un sfert din necesarul real.

Direcţii de acţiune în 2010

Ø evidenţa, monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a surselor de risc existente pe teritoriul judeţului Constanţa care pot pune în pericol viaţa, bunurile materiale, valorile de patrimoniu sau pot afecta mediul înconjurător;
Ø constituirea şi actualiarea periodică a unor baze de date utile gestionării operative a situaţiilor de urgenţă;
Ø determinarea tuturor factorilor de conducere din instituţiile publice, societăţi comerciale cu capital de stat şi privat pentru adoptarea celor mai eficiente măsuri de organizare şi gestionare a situţiilor de urgenţă, precum şi conştientizarea acestora că tot ceea ce se realizează este pentru şi în folosul comunităţii;
Ø respectarea obligaţiilor asumate de inspectorat ca parte semnatară a unor acorduri, protocoale sau planuri de cooperare, în relaţiile cu terţi, privind dotarea cu mijloace de intervenţie, modernizarea spaţiilor existente, amenajarea de poligoane şi a unor noi structuri de interes;
Ø planificarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire preponderent la instituţii publice, operatori economici cu risc mare şi foarte mare de incendiu, ori obiective în care se desfăşoară activităţi socioeconomice şi culturale la care participă un număr mare de persoane;
Ø crearea unui sistem integrat de răspuns la situaţiile de urgenţă prin organizarea din timp a comunităţilor locale din zonele de risc pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
Ø creşterea rolului autorităţilor administraţiei publice locale prin descentralizarea deciziei şi răspunderii şi optimizarea capacităţii de autoprotecţie şi răspuns în caz de situaţii de urgenţă;
Ø operaţionalizarea serviciilor publice voluntare pentru situaţii de urgenţă la nivelul comunităţii locale în vederea reducerii numărului mare de victime şi incendii la gospodăriile populaţiei;
Ø supravegherea şi îndrumarea activităţii celei mai noi structuri a inspectoratului, înfiinţată anul acesta – Centrul de antrenament al scafandrilor; 
Ø finalizarea procedurii de înfiinţare a centrului de pregătire şi perfecţionare a efectivelor SMURD;
Ø înfiinţarea unei noi subunităţi profesioniste de intervenţie la Băneasa, prin derularea proiectului transfrontalier cu Consiliul Judeţean Constanţa şi autorităţile din Bulgaria;
Ø întreprinderea demersurilor necesare pe lângă Consiliul Local Tuzla în vederea asigurării unor condiţii locative optime pentru activitatea specifică echipajelor de pompieri;
Ø ridicarea nivelului de pregătire profesională a întregului personal, astfel încât să fie în măsură să participe la gestionarea oricărei situaţii de urgenţă, indiferent de structura din care face parte.

Purtător de cuvânt,
Paula Anghel

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii