Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:16 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Activităţi de prevenire desfăşurate la unităţi de turism

ro

06 Jul, 2015 14:22 433 Marime text
Anual, atât în perioada premergătoare, cât şi pe durata sezonului estival, reprezentanţii Serviciului Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării obiectivelor de cazare, agrement şi alimentaţie publică.

Astfel, în perioada 01-30 iunie 2015, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 171 obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 93 hoteluri, 13 vile, 50 restaurante, patru case de vacanţă, şapte pensiuni, un popas şi un complex turistic şi două apartamente de închiriat.
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate peste 770 deficienţe, 120 fiind remediate pe timpul controalelor. De asemenea, au fost aplicate 660 sancţiuni, respectiv 515 avertismente şi 145 amenzi contravenţionale în valoare totală de 110.250 lei.

Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, putem exemplifica:
  • neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism;
  • neasigurarea angajării unui cadrul tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
  • nerealizarea sau nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice;
  • neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
  • nemenţinerea în bună stare a instalaţiei de captare şi scurgere la pământ a descărcărilor electrice atmosferice;
  • exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.
Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 100 exerciţii de evacuare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii