Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

buletin informativ I.J.J. Constanta - Luni, 02 Aprilie 2012

ro

02 Apr, 2012 22:53 920 Marime text

În perioada 12 martie-4 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa organizează o serie de activităţi ocazionate de sărbătorirea Zilei Jandarmeriei Române.

Astăzi, 02 aprilie a.c., activităţile dedicate Zilei Jandarmeriei Române au continuat, de la ora 10.30, în prezenţa întregului personal de la reşedinţa inspectoratului, subunităţiilor din judeţ şi în faţa invitaţilor, s-a arborat Drapelul Naţional, în acordurile Imnului de Stat. Ceremonialul a continuat cu citirea mesajelor conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române privind „Ziua Jandarmeriei Române". La ceremonial a participat Prefectul judeţului Constanţa, şefi ai structurilor M.A.I. din Constanţa, contraamiralul de flotilă, dr. Alexandru Mîrşu şi comandorul ing. Andrei Murineanu. Prefectul judeţului Constanţa a înmînat noile grade celor înaintaţi, înainte de termen, lt. col Sorin Burlăciuc, la gradul de colonel, respectiv plt. Gheorghe Parocescu, la gradul de plutonier major . Au mai primit diplome de merit, 16 de ofiţeri şi 9 subofiţeri.

Cu începere de la ora 12.00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a organizat Ziua Porţilor Deschise, acţiune la care au participat peste 400 de elevi din Constanţa, Mangalia, Ovidiu. Programul dedicat oaspeţilor a cuprins, exerciţii demonstrative, o expoziţie cu tehnică de luptă, vizionarea unui film de prezentare în clubul unităţii şi vizitarea Sălii Tradiţiilor, unde a fost pregătită o colecţie cu arme de epocă, puse la dispoziţie de directorul filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional, Costin Scurtu.

Jandarmeria Română aniversează, pe 3 aprilie, 162 de ani de la înfiinţare. Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi". Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.

Aniversarea celor 162 de ani de existenţă a armei noastre coincide şi cu împlinirea a 118 ani (1 aprilie 1894) de la înfiinţarea primei structuri a Jandarmeriei la Constanţa.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii