Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:12 20 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

26 Iulie, Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa

ro

26 Jul, 2013 18:08 364 Marime text
Jandarmii constănţeni sărbătoresc, pentru al doilea an, Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu”, stabilită pentru 26 iulie. Propunerea acestei date a venit din partea colectivului I.J.J. Constanţa şi reprezintă data la care a fost înfiinţată prima Companie de Jandarmi, din oraşul de la malul mării, care s-a realizat în anul 1894.
                            Prin Ordinul Prefectului de atunci, Emil Andreian, primarul de atunci al Constanţei, Mihail Coiciu, era înştiinţat că din data de 26 iulie 1894 „a început a funcţiona Compania de Gendarmi Constanţa, rugându-vă a o recunoaşte ca autoritate legalmente constituită”.
Vineri, 26 iulie a.c., cu începere de la ora 08.00, în prezenţa personalului de la reşedinţa inspectoratului s-a arborat Drapelul Naţional, în acordurile Imnului de Stat. Ceremonialul a continuat prin acordarea de diplome de merit, felicitări şi mulţumiri din partea inspectorului şef pentru personalul care a obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea misiunilor, printre aceştia numărîndu-se, col. ValentinVerzea, cpt. Anca Solomon, cpt. Bogdan Davidencu, plt.adj. Liviu Berhec, plt.maj. Rugină Ion Constantin, plt. Boca Mihai Mihai Daniel, Plt. Chihaia Victor Valentin, plt. Stoica Gheorghe Cornel.
De la ora 09.00, în poligonul Cumpăna, jandarmii au executat o tragere demonstrativă, urmată de „Cupa Presei la Tir” la care au participat reprezentanţii mass-media. În acest an, competiţia a fost foarte disputată, în final a ieşit învigător domnul Mihai Stan, „Ziarul de Imobiliare”, urmat de domnul Robert Bak, Cuget liber şi doamna Gâscan Alexandra.
            Premierea jurnaliştilor a fost făcută de inspectorul şef, col. dr. Costică Cojoc. Cei trei câştigători au primit ca premiu simbolic, pistoale cu apă, pentru a se putea antrena pentru competiţiile viitoare.
            ******
Geantă găsită de jandarmi, predată proprietarului
Vineri, 26 iulie a.c., ora 00.30, un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare în staţiunea Vama Veche, a găsit sub un baldachin de pe plaja din dreptul clubului ,,Expirat” , o geantă din material textil de culoare verde. În prezenţa unui martor asistent s-a trecut la inventarierea bunurilor din geantă.
În interiorul acesteia au fost găsite, obiecte personale şi un portofel din piele de culoare maro închis în care se aflau:
-o carte de identitate pe numele Andrei T , de 36 ani din Bucureşti, permisul auto a acesteia, patru carduri bancare, o cheie de acces cu un breloc şi cărţi de vizită.
Unul dintre subofiţeri a sunat la numărul de telefon de pe cartea de vizită, i-a răspuns proprietarul, iar 15 minute mai târziu şi-a recăpătat bunurile după semnarea procesului verbal.
Le-a mulţumit jandarmilor pentru operativitatea de care au dat dovadă şi a spus că avea mai multe bunuri pe masă şi că din greşeală şi-a uitat borseta pe masă.
            COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii