Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:25 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ - Garda de Coasta - 16 ianuarie 2015

ro

16 Jan, 2015 12:18 1592 Marime text
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
 
Familie de migranţi irakieni depistată de poliţiştii de frontieră constănţeni
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat în apropierea frontierei o femeie cu patru copii minori, cetăţeni irakieni, care intenţionau să ajungă în Germania.
 
În data de 15.01.2015, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în apropierea localităţii de frontieră Carvăn din judeţul Constanţa, au depistat cinci persoane, o femeie şi patru copii minori, care se deplasau pe jos dinspre frontieră.
Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă şi nu vorbeau limba română, persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.P.F. Ostrov pentru cercetări.
Din verificări s-a stabilit că acestea, o femeie, în vârstă de 35 de ani, cu patru copii minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 10 ani, două fete şi doi băieţi, sunt cetăţeni irakieni, din declaraţii rezultând faptul că intenţionau să ajungă ilegal în Germania.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal.
La finalizarea cercetărilor, migranţii vor fi predaţi autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.
 
Autoturism Fiat căutat în Italia, descoperit în P.T.F. Negru Vodă
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Negru Vodă un autoturism marca Fiat, care era căutat în vederea confiscării de către autorităţile din Italia, pe care un cetăţean italian şi unul român intenţionau să-l scoată din ţară cu scopul de a-l înmatricula în R. Bulgaria.
 
În data de 15.01.2015, în jurul orei 08.30, în P.T.F. Negru Vodă s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră doi bărbaţi, cetăţeanul italian A.G.S.D. COSIMO, în vârstă de 52 ani şi cetăţeanul român I. ADRIAN, de 41 ani, care călătoreau cu un autoturism marca Fiat cu numere de Italia.
Din verificările făcute de poliţiştii de frontieră a rezultat că autoturismul în cauză figurează ca fiind căutat în vederea confiscării de către autorităţile din Italia, acesta fiind declarat furat, din data de 22.09.2012.
Conducătorul auto, cetăţeanul român domiciliat în judeţul Vrancea, a declarat că a fost rugat de cetăţeanul italian alături de care călătorea să meargă în R. Bulgaria pentru a înmatricula autoturismul, fără a cunoaşte că acesta este declarat furat.
Poliţiştii de frontieră au indisponibilizat autoturismul, evaluat la aproximativ 16.000 de lei, la sediul S.P.F. Negru Vodă în vederea continuării cercetărilor şi au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 228, alin. 1 Cod Penal.
 
Căşti radio susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea
 
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind în două containere sosite în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China 2.100 de căşti radio şi 1.200 de unghiere susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 537.000 lei dacă ar fi originale.
 
În data de 15.01.2015, în intervalul orar 15.00 – 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea, controlul a două containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului primului container au fost identificate 2.100 de accesorii audio (căşti radio din plastic), iar în cel de-al doilea au fost găsite 1.200 de unghiere, toate articolele fiind susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 537.000 lei dacă ar fi originale.
Întreaga cantitate de marfă, care purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză, un cetăţean irakian, în vârstă de 36 de ani, respectiv unul român de 40 ani, domiciliaţi în Bucureşti, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.
 
Plase monofilament în lungime de peste 800 de metri şi 53 kilograme peşte confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând un cetăţean român care deţinea plase de pescuit tip monofilament în lungime de 812 metri şi cantitatea de 53 kilograme peşte fără documente legale.
 
În data de 15.01.2015, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Tulcea împreună cu reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării l-au identificat pe braţul Sfântu Gheorghe, în zona localităţii Murighiol, pe cetăţeanul român O. ION, în vârstă de 57 de ani, care deţinea 15 plase de pescuit tip monofilament şi cantitatea de 53 kilograme peşte din speciile caras, crap, somn şi şalău fără documente legale.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele monofilament, în lungime de 812 metri, iar cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale.
Bărbatul, domiciliat în judeţul Tulcea, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „utilizarea şi deţinerea plaselor de pescuit tip monofilament”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
 
 
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
 
Agent-şef adjunct de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii