Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:52 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SUSPECŢI DE FURTURI DIN LOCUINŢE ŞI TÂLHĂRII DEPISTAŢI DE POLIŢIŞTII DIN MURFATLAR

ro

04 Jun, 2013 20:00 908 Marime text
Doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti, urmând a fi prezentaţi procurorilor cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive .  
   
La data de 3 iunie a.c., începând cu ora 19.00, poliţiştii din Murfatlar au desfăşurat o acţiune pe raza competenţă, ce a vizat depistarea unor persoane, cunoscute cu un mod de viaţă parazitar sau care fac parte din rândul persoanelor fără locuinţă, suspectate de comiterea mai multor infracţiuni, care se sustrăgeau urmăririi penale.

Astfel, cu ocazia acţiunii au fost depistaţi şi conduşi la sediul unităţii patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, suspectaţi de comiterea, în perioada februarie – mai a.c., a mai multor furturi din locuinţe, societăţi comerciale, dependinţe sau anexe ale locuinţelor, dar şi o tâlhărie, fapte săvârşite pe raza de competenţă şi înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi. Persoanele în cauză sunt suspectate de comiterea a unsprezece astfel de furturi.

Pe parcursul acţiunii unul dintre suspecţi s-a refugiat într-un apartament situat pe raza oraşului Murfatlar, de unde s-a predat ulterior poliţiştilor.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la 17.400 de lei, care a fost recuperat în proporţie de 80%.
           
În urma descinderilor au fost găsite şi indisponibilizate mai multe bunuri suspectate a proveni din comiterea furturilor (5 flexuri, 4 bormaşini, 2 aparate de sudură, 2 aparate de tuns iarba, 3 drujbe).
           
În cursul acestei zile, suspecţii vor fi prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă, pentru furt calificat şi tâlhărie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii