Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:28 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 20.000 petarde deţinute ilegal, au fost descoperite de poliţiştii constănţeni

ro

29 Dec, 2011 18:33 917 Marime text

Acţionând în baza programului „Foc de artificii", lucrătorii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Secţiei 4, dar şi luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat în cursul acestei dimineţi, trei percheziţii domiciliare în vederea depistării persoanelor care deţin şi comercializează materiale pe bază de amestecuri pirotehnice.

Cu această ocazie au fost ridicate în vederea confiscării peste 20.000 artificii şi petarde, din categoriile I şi II, deţinute contrar prevederilor legale.

Exemple:

Astfel au fost identificaţi G.D., de 56 ani şi M.C. de 27 ani, ambii din Constanţa, care deţineau ilegal 6100, respectiv 9400 obiecte pirotehnice.

Aceştia sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de" orice operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept", faptă ce se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii