Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:17 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsuri de asigurare a ordinii publice în week-end

ro

05 Jun, 2015 13:34 1178 Marime text
 În perioada 06-07 iunie a.c., efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa şi I.S.U. Constanţa,  vor fi angrenaţi în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele sportive, religioase şi cultural artistice organizate în zona de responsabilitate, pentru ca acestea să se poată desfăşura într-un climat de ordine şi siguranţă.
 
      Sâmbătă 06 iunie a.c., jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică la partida de rugby dintre echipele C.S. Năvodari şi C.S.M. Olimpia Bucureşti, eveniment sportiv ce se va desfăşura pe stadionul „Flacăra” din Năvodari, începând cu ora 12.00.
 
      În aceeaşi zi, va fi asigurată ordinea publică şi la meciul de rugby dintre echipele R.C.J. Farul Constanţa şi C.S. Callatis Mangalia, partidă care se va disputa pe stadionul „Mihail Naca” din municipiul Constanţa, începând cu ora 11.00.
 
      Sâmbătă 06 iunie şi duminică 07 iunie a.c.,  jandarmii vor veghea la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului sportiv „No Stress Triathlon”, ce se va desfăşura în staţiunea Olimp.
 
      Duminică 07 iunie a.c.,  jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la procesiunea organizată cu ocazia sărbătorii „Trupul şi Sângele Domnului” în zona Dacia-Tomis III din municipiul Constanţa, între orele 19.00-20.00.
 
       În aceeaşi zi, jandarmii vor fi prezenţi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă la evenimentul sportiv  denumit „Crosul Olimpic”  care se va desfăşura între orele 10.00-11.00 pe traseul Sala Sporturilor - Bd. Tomis – Bd. Aurel Vlaicu.
 
       Tot duminică 07 iunie a.c, reprezentanţii Inspectoratului de Jandami Judeţean Constanţa vor fi prezenţi alături de alte instituţii ale statului, în Parcul Tăbăcărie din municipiul Constanţa,  la activitatea organizată pentru copii, intitulată „Visez să devin om mare”, proiect ce îi va ajuta pe micuţi să îşi formeze o impresie pentru o viitoare profesie.
 
      Pentru buna desfăşurare a acestor activităţi, jandarmii adresează rugămintea către participanţi să manifeste spirit de fair-play şi să respecte prevederile legale în vigoare, reamintind că nu vor fi tolerate fapte care aduc atingere ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului.
 
 
              COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii