Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă - IPJ Constanţa - 17 iulie 2015

ro

17 Jul, 2015 13:53 1152 Marime text
Bănuiţi de comiterea mai multor furturi, identificaţi de către poliţiştii Secţiei 2 şi cercetaţi în stare de reţinere

Continuând cercetările în cazul reclamaţiei de furt dintr-o grădiniţă, faptă comisă la data de de 06.07.2015, poliţiştii Secţiei 2 i-au identificat pe O. Oltei, de 21 ani şi pe M. O., de 15 ani, ambii din municipiul Constanţa, bănuiţi de comiterea faptei.
În ziua de 16.07.2015, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Constanţa, poliţiştii Secţiei 2 cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat două percheziţii la domiciliile celor doi, ocazie cu care au fost identificate o parte din bunurile sustrase, totodată fiind identificate şi o parte din bunurile sustrase în noaptea de 18/19.06.2015 dintr-o altă grădiniţă.
De asemenea, în sarcina minorului M. O. s-a reţinut şi săvârşirea furtului din noaptea de 16/17.06.2015 dintr-o cofetărie.
Bunurile identificate la domiciliile celor doi au fost predate părţilor vătămate, prejudiciul cu o valoare totală de 15.000 lei, fiind recuperat în proporţie de 80%.
Faţă de aceştia s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la data de 17.07.2015, să fie prezentaţi la Judecătoria Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.
 
Persoane cercetate de către poliţiştii Secţiei 3
 
Poliţiştii Secţiei 3 cercetează în stare de libertate pe minorul A.S., de 15 ani,  din mun. Constanţa, care în ziua de 16.07.2015, a sustras o husă de telefon mobil în valoare de 60 lei, pe I.Ionuţ, de 30 de ani, din sat Gârliciu care a sustras un ceas de mână şi pe M. Filiz, de 40 ani, din Constanţa care a sustras diverse bunuri, în valoare de 220 lei, toţi din incinta aceluiaşi supermarket.
 
Poliţiştii Secţiei 3 o cercetează în stare de libertate pe C. Rodica, de 49 ani, din municipiul Craiova, care în ziua de 15.09.2015, a sustras o sacoşă lăsată nesupravegheată de către un cetăţean, pe strada Doctor Aristide Karatzali. Prejudiciul în valoare de 1.000 lei, a fost recuperat.      

Identificaţi în scurt timp de la sesizare de către poliţiştii din Medgidia
 
La data de 16.07.2015, ora 12.00, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi de către o localnică, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-un apartament situat pe strada Rahovei.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe A. I., de 15 ani, din localitatea Cobadin şi P. Asan, de 23 ani, din municipiul Medgidia, bănuiţi de comiterea faptei.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că, la comiterea faptei au mai participat şi  M. O., de 15 ani, din comuna Cobadin şi O. M., de 13 ani, din localitatea M. Kogălniceanu, prejudiciul fiind de 760 lei.
P.Asan a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca la data de 17.07.2015 să fie prezentat, la Judecătoria Medgidia, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
 
Condamnat pentru tâlhărie calificată depistat de poliţiştii din Năvodari
 
La data de 16.07.2015, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Năvodari l-au depistat pe C. Emanuel, de 18 ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Constanţa a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni pentru savârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
 
Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere
 
În noaptea de 15/16.07.2015, poliţiştii Secţiei 4 i-au depistat pe M. D. A., de 19 ani şi pe SCD, de 31 de ani, ambii din municipiul Constanţa, care au condus autoturisme, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
În aceeaşi noapte, poliţiştii Secţiei 5 l-au depistat pe D.C, de 26 de ani din localitatea Biruinţa care a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere.
 
La data de 16.07.2015, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Vama Veche  - 2Mai l-au depistat pe R. B., de 33 ani, din Sighişoara, care a condus un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
La data de 16.07.2015, poliţiştii din cadrul Secţia 7 Rurale Hârşova (PP Ghindăreşti) l-au depista pe I.F., de 23 de ani a care a condus un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice
 
În aceeaşi zi. Poliţiştii din Negru Vodă l-au depistat pe SVD, care conducea un autoturism pe raza localităţii fără a poseda permis de conducere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii