Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presa - 02.09.2009

ro

02 Sep, 2009 16:32 810 Marime text

BULETIN DE PRESĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de prevenire, constatare, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate.
   În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 20 evenimente, din care 6 evenimente împotriva avutului privat, 5 evenimente la regimul circulaţiei rutiere şi 9 evenimente de altă natură.

Ø Dosare penale pentru furt calificat
Poliţiştii Secţiei 3 împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanţa au depistat în flagrant, în ziua de 31.08.2009, în jurul orei 10.30, pe D. MARIAN, de 43 ani şi pe Ş. MEMET, de 26 de ani, ambii din Constanţa, care, în timp ce călătoreau cu un autobuz, între Gară şi Poliţia Municipiului Constanţa au sustras un portofel ce conţinea suma de 300 lei şi înscrisuri personale din buzunarul unui cetăţean francez.
 Prejudiciul în valoare de 300 lei, a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.
 În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Compartimentului Furturi din Buzunare şi Poşete, cei doi suspecţi au fost învinuiţi de săvârşirea infracţiuniii de furt calificat, fiind reţinuţi pe bază de Ordonanţă pe o perioadă de 24 ore, pentru a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În ziua de 01.09.2009, cei doi suspecţi au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, măsură ce a fost admisă de instanţă, fiind emise pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
 Cei în cauză au fost depuşi în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Ø Urmărit naţional depistat de poliţiştii constănţeni
Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate pe S. A., de 15 ani, din Ciocârlia, şi pe M. T., de 15 ani, din Viişoara, întrucât, în data de 01.09.2009, au pătruns în locuinţa lui A. Victoria, din Constanţa, de unde au sustras un ceas de mână în valoare de 50 lei, prejudiciul fiind recuperat integral. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Ø Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au depistat şi reţinut, în data de 01.09.2009, pe C. ILIE, de 33 de ani, urmărit naţional întrucât poseda Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii, fiind condamnat la 2 ani închisoare, urmărit.

Poliţiştii din Valu lui Traian cercetează în stare de libertate pe S. Gabriela, de 20 de ani, întrucât a condus pe drumurile publice, în data de 01.09.2009, un autoturism fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal.

 Poliţiştii din Nicolae Bălcescu cercetează în stare de libertate pe F. Valentin, de 24 de ani, din Năvodari, întrucât a condus pe drumurile publice, în data de 01.09.2009, un autoturism care tracta două semiremorci neînmatriculate. În cauză s-a întocmit dosar penal.
 
Poliţiştii din Mihai Viteazu cercetează în stare de libertate pe D. Nicolae, de 41 de ani, din localitate întrucât, în data de 01.09.2009, a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal.
 
Poliţiştii din Poarta Albă cercetează în stare de libertate pe S. Asan, de 32 de ani, din Constanţa întrucât, în data de 01.09.2009, a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii