Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se decide soarta societăţii insolvente American Model Marketing!

ro

27 Oct, 2016 00:00 1789 Marime text
 

CC Insol SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei American Model Marketing SRL, conform încheierii nr. 6388/21.11.2011 pronunţate de Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 8433/118/2010, în temeiul art. 127 şi al următoarelor din Legea 85/2006, din oficiu, convoacă comitetul creditorilor debitoarei American Model Marketing SRL. Şedinţa va avea loc la sediul lichidatorului judiciar, situat în Constanţa, pe strada Cibinului nr. 8, la data de 2 noiembrie 2016, ora 15.00.
 
Pe lista creditorilor se află Tonescu Finance SRL, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Asset Portofolio Servicinf Romania SRL, din Bucureşti, Banca Transilvania SA, cu sediul în Cluj-Napoca, şi Autoklass Center SRL, cu sediul în Bucureşti. Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii.
 
Pe ordinea de zi a şedinţei se află exprimarea unui punct de vedere referitor la oferta depusă de către First Resort SRL. Lichidatorul judiciar reaminteşte comitetului creditorilor că în data de 2 iunie 2016 a avut loc şedinţa acestuia, în cadrul căreia, cu majoritate de voturi, a fost luată următoarea hotărâre: „Creditorii nu au fost de acord cu încheierea unui contract de folosinţă a imobilelor aflate în garanţia Tonescu Finance SRL cu firma First Resort SRL şi au propus renegocierea unui contract de închiriere cu această firmă, contract care va intra în vigoare numai după aprobarea expresă a adunării creditorilor“.
 
Ca urmare a hotărârii comitetului creditorilor, a fost invitat reprezentantul societăţii First Resort SRL pentru renegocierea unui noi contract de închiriere. Prin oferta depusă şi înregistrată sub nr. 3353/2.06.2016, reprezentantul societăţii a precizat că nu oferă o sumă mai mare de 2.000 de lei, inclusiv TVA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii