Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Save & Self Escort Protect şi SC Save & Self Security Sistems, Metropolitan Guard Protect Trei dintre firmele afaceristului Valentin Viorel Oiţă-Bucur, la un pas de insolvenţă (document)

ro

25 Nov, 2017 00:00 4163 Marime text
Trei dintre societăţile comerciale deţinute de omul de afaceri Valentin Viorel Oiţă-Bucur ar putea intra în insolvenţă! Este vorba despre SC Metropolitan Guard Protect, SC Save & Self Escort Protect SRL şi SC Save & Self Security Sistems SRL. Dosarele au fost înregistrate pe rolul tribunalului Constanţa, iar până în prezent nu au fost înregistrate primele termene.
 
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, consultat la data de 24 noiembrie, SC Metropolitan Guard Protect SRL are sediul social în municipiul Constanţa, pe Şoseaua Mangaliei, nr. 11. Asociaţi persoane fizice sunt Valentin Viorel Oiţă-Bucur, născut la data de 08.09.1968, în comuna Horia, Tulcea, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 4.75%, şi Nicoleta Dogărescu, născută la data de 06 decembrie 1964, în Hârşova, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 95.25%. Firma este administrată de Nicoleta Dogărescu. Firma are ca obiect de activitate „servicii privind sistemele de securizare“.
 
Mai departe, SC Save & Self Escort Protect SRL are sediul social în municipiul Constanţa, pe Şoseaua Mangaliei, nr. 11. Asociaţi persoane fizice sunt Valentin Viorel Oiţă-Bucur, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 4.75%. Asta în timp ce Nicoleta Dogărescu deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 95.25%. Firma este administrată de Nicoleta Dogărescu. SC Save & Self Escort Protect SRL se ocupă de „activităţi de protecţie şi gardă“. SC Save & Self Security Sistems SRL are sediul social în municipiul Constanţa, pe şoseaua Mangaliei, nr. 11.
 
 Asociaţi persoane fizice sunt Valentin Viorel Oiţă-Bucur, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 95%. Asta în timp ce Nicoleta Balaşi deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 5 %. Firma este administrată de Nicoleta Balaşi. SC Save & Self Security Sistems SRL se ocupă de „activităţi de protecţie şi gardă“.
 
În fişa pusă la dispoziţie de RECOM aferentă Save & Self Security Sistems este consemnată o „instituire sechestru asupra celor 19 părţi sociale deţinute de Valentin Viorel Oiţă-Bucur, până la concurenţa sumei de 116.487,13 EURO, plus 864,50 lei - rest cheltuieli de executare silită. Dosar de executare silită nr. 80/2014 emis de Bogdan Ionică B.E.J“.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii