Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Guvernul României Reglementări privind programele de studii universitare pentru 2015-2016

ro

23 Sep, 2015 13:52 1224 Marime text
Guvernul a aprobat, prin două Hotărâri de Guvern, unele măsuri privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă organizate de acestea, domeniile și programele de studii universitare de masterat, precum şi domeniile de studii universitare de doctorat din cadrul acestora.
Astfel au fost introduse completări privind noi specializări / programe de studii universitare de licență și de master, modificarea capacității maxime de școlarizare, precum și actualizarea structurilor unor instituții de învățământ superior, ca urmare a propunerilor Senatelor universităţilor, ca parte a procesului de reformă a sistemului educaţional, în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice pentru educaţie şi formare profesională stabilite de Comisia Europeană în cadrul Consiliului European – Barcelona 2002.
Aceste modificări vor contribui la adaptarea rețelei universitare la cerințele pieței muncii și la compatibilizarea sistemului românesc de educație și formare profesională cu cel european, precum și la buna desfășurare a procesului educațional în anul universitar 2015 - 2016.
De asemenea, au fost completate programele de studii universitare de master pentru anul universitar
2015 - 2016, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 595/2015, cu 36 de noi programe, în 86 de instituţii de învăţământ superior, ajungându-se, după această completare, la un total de peste 4000 de programe de studii universitare de master. Între noile programe de studii universitare de master introduse la instituțiile de învățământ superior de stat și particulare acreditate menționăm:
Aplicații ale chimiei în expertize juridice
Inginerie energetică/ Energy engineering
Inginerie hidraulică și protecția mediului
Business services
Dreptul colectivităților locale
Drept medical
Antreprenoriat și management strategic
Managementul programelor și investițiilor/ Programs and investments management
Finanțarea, guvernanța și gestiunea riscurilor în organizațiile publice
De menționat este faptul că o specializare este acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu în cadrul unei instituţii de învățământ superior numai printr-o Hotărâre de Guvern. De asemenea, un domeniu de studii universitare de masterat este acreditat în cadrul unei instituţii de învățământ superior numai prin Hotărâre, aprobată anual la nivelul Guvernului. Pe cale de consecinţă, o instituţie de învăţământ superior de stat şi particulară poate organiza admiterea numai în domeniile și la programele de studii universitare aprobate printr-o Hotărâre de Guvern.
De asemenea, au fost actualizate domeniile de doctorat, prin introducerea celor evaluate în baza OMECS nr. 5125/ 2015 privind aprobarea de noi domenii în cadrul şcolilor doctorale organizate în instituţiile de învăţământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat.
Actele normative aprobate astăzi sunt în concordanță cu Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 575/2015 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2015 - 2016.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii