Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificarea şi completarea Codului rutier, adoptate de Guvern

ro

25 Apr, 2012 00:37 850 Marime text

Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Proiectul de lege are în vedere, în principal, transpunerea în legislaţia naţională a unor prevederi ale Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere.

O serie de reglementări se referă la obligativitatea înmatriculării în România a autovehiculelor proprietate a cetăţenilor români. Astfel, autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul, reşedinţa ori rezidenţa normală în România, vor putea circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 90 de zile de la data dobândirii titlului de vânzare-cumpărare, într-un an calendaristic. Lucian Diniţă, comisar-şef al Poliţiei Române, a explicat că după această perioadă de 90 de zile, începând de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a autovehiculului, vor fi reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele de înmatriculare, iar proprietarilor autovehiculelor le vor fi aplicate amenzi.

De asemenea, o altă prevedere a proiectului de lege menţionează că persoanele cu domiciliul în România, care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, vor avea obligaţia de a prezenta, la cererea poliţistului rutier, pe lângă documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul; acest document va fi însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat a cărui semnătură a fost legalizată.

"Potrivit evidenţelor Poliţiei Române, în prezent sunt înmatriculate în alte state aproximativ 45.000 de autovehicule, dintre care circa 19.800 sunt înmatriculate în Bulgaria", a afirmat Lucian Diniţă. De asemenea, domnul comisar-şef a mai precizat că prin introducerea acestor reglementări nu se pune problema unor discriminări, întrucât proprietarii au dreptul de a-şi înscrie autovehiculelor în statul în care au rezidenţa.

Totodată, proiectul de lege propune introducerea mopedelelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor, iar pentru conducerea acestora devine obligatorie deţinerea unui permis de conducere corespunzător, începând cu data de 19 ianuarie 2013.

O altă prevedere inclusă în proiectul de act normativ introduce obligativitatea efectuării controlului medical periodic, ori de câte ori se solicită eliberarea unui permis de conducere cu o nouă perioadă de valabilitate.

Proiectul de lege adoptat de Guvern va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut şi aprobat în procedură de urgenţă. Prevederile din actul normativ referitoare la înmatricularea autovehiculelor vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, urmând ca într-un termen de încă 30 de zile să fie elaborate procedurile de aplicare a acestor reglementări. Aspectele vizând obligativitatea controlului medical periodic se aplică de la intrarea în vigoare a actului normativ, iar celelalte reglementări vor intra în vigoareîncepând cu data de 19 ianuarie 2013.

Biroul de presă

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii