Discursul Preşedintelui Senatului României, Crin Antonescu, susţinut la dezbaterea ştiinţifică naţională

Tema „Revizuirea Constituţiei - necesitate, oportunitate, obiective posibile” organizată de Institutul de Cercetări Juridice

”Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, doamnelor şi domnilor academicieni, domnule ambasador, cher professeur Maus, înainte de toate, aş vrea să salut cu gratitudine iniţiativa Academiei Române de a găzdui sub înalta sa emblemă o dezbatere despre revizuirea Constituţiei. Deplâng demult, şi n-o fac numai eu, faptul că în societatea românească, dincolo de guverne care se succed, de preşedinţi care rămân preşedinţi orice ar fi, există puţine, din ce în ce mai puţine instanţe, autorităţi, în sensul profund şi neschimbător al cuvântului, recunoscute de întreaga societate.
Academia Română este, Slavă Domnului, sau este încă - spre a fi prudenţi - o astfel de elită acceptată, respectată şi urmată de toţi cei care în România au nevoie de puncte fundamentale de reper pentru această naţiune. Iată de ce implicarea generoasă a Academiei Române în a găzdui o dezbatere pe o asemenea temă este întru totul de salutat şi pentru mine, personal, este prilej de recunoştinţă.
În al doilea rând, deşi evident, am nişte opţiuni, susţin nişte soluţii ca om politic, ca preşedinte al unui partid politic, ca preşedinte al acestei comisii nu stă în intenţia mea să le prezint şi să le argumentez acum. Chiar dacă intervenţia domnului preşedinte a avut deschideri, invitaţii şi chiar provocări polemice cât se poate de accentuate, nu mă voi angaja în această polemic. Nu acum. Nu aici.
Vreau doar să spun câteva cuvinte despre spiritul în care, deocamdată cel puţin, în chip consensual, membri din toate partidele politice parlamentare ai acestei comisii înţeleg să abordeze această lucrare. Sigur, aşa cum ne spunea foarte clar şi foarte frumos domnul profesor Maus, cine vizează, cine aşteaptă, cine speră o dezbatere şi o revizuire a Constituţiei exorcizată de politică este condamnat să rămână pe teritoriul iluziei, nu numai pentru că în practică politicienii nu vor scăpa niciodată o asemenea ocazie să facă politică, dar şi pentru că în fond o Constituţie este prin excelenţă o expresie a politicii , a marii politici, nu a politicii înguste, nu a politicii strict partizane, dar ce este în fond politica altceva decât o aşezare a societăţii şi a raporturilor dintre membrii acesteia prin intermediul legilor, în primul rând prin intermediul Legii fundamentale.
În sensul acesta noi toţi cei care în Comisia de revizuire şi apoi în plenul celor două Camere vom revizui Constituţia în calitatea noastră de oameni politici, de parlamentari, de reprezentanţi politici la un anumit nivel al cetăţenilor, înţelegem sau ne dorim, cel puţin la început, şi nu am altă şansă decât aceea de a fi optimist, să facem de această dată politică în acest de-al doilea sens.
Pentru cine facem această Constituţie? Pentru cine  o modificăm? Aceasta este o întrebare fundamentală şi răspunsul la această întrebare ne poate da, cred, o premisă corectă și o premisă fertilă. Nu o facem, cum cred unii, pentru viitorul preşedinte, mai ales că nu ştim cine va fi. Nu o facem, cum cred alţii, pentru comoditatea actualului sau viitorilor prim-miniştri în raport cu preşedintele. Nu o facem pentru Parlament, nu o facem pentru partide, nu o facem nici măcar pentru întreaga clasă politică, deşi, evident, că prin intermediul structurilor democratice politice, partide, parlament, guvern, preşedinţie, această Constituţie va trebui respectată şi aplicată de către oamenii politici. Nu ei sunt, însă în spiritul nostru destinatarii primordiali ai lucrării de revizuire. Constituţia va fi revizuită, sper, pentru cetăţeanul român, deci european, al secolului XXI.
Nu va fi o rupere istorică de regim constituţional. România, făra îndoială, va rămâne un stat angajat în structurile, începând cu UE din care face parte şi legată responsabil de tratatele majore pe care le-a semnat şi la care este parte. România va rămâne, fără îndoială, un stat unitar. România va rămâne, fără niciun fel de discuţie sau de dubiu, o democraţie constituţională şi parlamentară. Foarte-foarte probabil, România va rămâne o republică.
Nu avem, aşadar, mize de natura schimbărilor fundamentale, de regim constituţional. Avem în schimb obligaţia şi şansa de a adapta şi de a deschide, fie şi la nivel de nuanţă, o lege fundamentală care trebuie să rezolve crize care apar şi nu să le genereze, care să dea şansa ca, indiferent ce fel de politică facem şi indiferent ce fel de opţiune avem, să existe un numitor comun în acest contract social între noi, toţi, cetăţenii acestei ţări.
Sigur, dificultatea dintotdeauna a unei Constituţii este că pentru a o naşte sau pentru a o modifica, aşa cum e cazul nostru, în mod legitim cauţi cel mai mare consens posibil, în prezent, dar vizând lucruri care urmează a se desfăşura în viitor. Iată de ce cred că prin intermediul Forumului Constituţional, înainte ca noi, membri ai acestei comisii - doar 23 de parlamentari din toate partidele politice - să începem să forjăm şi să producem articolele revizuirii. Prin intermediul Forumului Constituţional trebuie să aibă loc o cât mai largă şi cât mai plină de conţinut dezbatere publică în toate mediile în România şi mai ales având în vedere acest viitor, mai ales cu oameni tineri.
Constituţia sau cel puţin ambiţia oricui face sau modifică o Constituţie este aceea ca ea să dureze cât mai mult, ca ea să confere stabilitate, ca ea să confere certitudine, ca ea să confere garanţii. Ne aducem, în paranteză, aminte că una din temele care a generat discuţii publice intense, după adoptarea Constituţiei din 1991, a fost garantarea proprietăţii - o discuţie lungă, rezolvată după ani şi care, la început, nu părea a ţine decât un cuvânt, un termen sau o nuanţă, şi nu era aşa.
Toate aceste lucruri ne stau în minte, toate aceste lucruri ne stau în intenţie şi dacă spiritul în care toată dezbaterea publică şi, mai ales, dezbaterea parlamentară, va avea loc, va fi acela nu al micii polemici uzuale între partide, între personalităţi sau între personaje, ci spiritul unei confruntări majore de idei cât mai generoase şi susţinute cu un cât mai larg consens, cred că putem avea din această revizuire a Constituţiei un bun public real şi nu doar o nouă răfuială pe teme vechi.
Şi închei spunând că, simbolic, găzduirea astăzi de către dumneavoastră, Academia Română, a unei asemenea discuţii ar putea şi ar fi bine, din punctul meu de vedere, să continue până la momentul la care, printr-un referendum, Constituţia va fi modificată. Nu în sensul ca Academia să facă un proiect, pentru că de bună seamă, şi în interiorul Academiei, între academicieni, diferenţa de păreri, de opţiuni trebuie că există, dar în a contribui la aşezarea sub forţa unui asemenea spirit pe tot parcusul dezbaterii publice şi parlamentare.
Mulţumesc încă o dată foarte mult!”


7 martie 2013