Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:46 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa ref plata titlurilor executorii 18 Martie 2015

ro

18 Mar, 2015 14:31 1351 Marime text
Guvernul asigură fondurile necesare plății anticipate a unor titluri executorii pentru angajații din educație, cultură și justiție
 
Guvernul a alocat astăzi aproximativ 470 de milioane de lei pentru plata a două tranșe din titlurile executorii stabilite prin hotărâri judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale în favoarea angajaților din educație, cultură și sistemul justiției.

Astfel, Ministerul Educației și Cercetării Științifice va primi suplimentar suma de 24,626 milioane de lei pentru plata primelor două tranșe aferente anului 2016, care însă se plătesc anticipat începând cu luna martie 2015, precum și pentru plata sumei reprezentând diferența dintre sumele aferente anului 2015 și cele plătite deja anul trecut.

De asemenea, bugetul Ministerului Culturii va primi o suplimentare de 5,752 milioane de lei pentru plata primei și a celei de-a doua tranșe aferente anului 2016 a titlurilor executorii stabilite în instanță în favoarea angajaților ministerului și ai unor instituții aflate în subordinea ministerului, respectiv teatre, biblioteci, filarmonici.

          Bugetele Ministerului Justiției și ale unor instituții din subordine, precum și bugetele Ministerului Public, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Consiliului Superior al Magistraturii vor fi suplimentate cu peste 440 de milioane lei.
Guvernul a aprobat suplimentarea bugetelor acestor instituții astfel:
 Ministerul Justiției – cu suma de 284,267 milioane de lei
 Administrația Națională a Penitenciarelor (instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției) – cu suma de 2,6 milioane de lei
 Institutul Național de Expertize Criminalistice (instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției) – cu suma de 811.000 lei
 Ministerul Public – cu suma de 140,16 milioane de lei
 Înalta Curte de Casație și Justiție – cu suma de 9,3 milioane de lei
 Consiliul Superior al Magistraturii - cu suma de 3,116 milioane de lei.
Fondurile alocate suplimentar sistemului de justiție sunt destinate plății primelor două tranșe aferente anului 2016 din titlurile executorii stabilite prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.
 
Informații suplimentare:
Începând cu luna martie 2015, instituțiile și autoritățile publice, precum și celelalte persoane juridice de drept public, pot plăti tranșa aferentă celui de-al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie.
Plata sumelor se eșalonează în patru tranșe egale după cum urmează:
 Prima și a doua tranșă începând cu 1 martie 2015
 A treia tranșă începând cu 1 iunie 2015
 A patra tranșă începând cu 1 februarie 2016.
Sumele plătite se actualizează cu indicele prețurilor de consum publicat de INS.
Potrivit Legii bugetului pentru 2015, în bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni Generale – a fost prevăzută o sumă globală pentru plata titlurilor executorii din care, prin Hotărâri ale Guvernului, se pot aloca instituțiilor fonduri suplimentare pentru plata acestor obligații.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii