Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:48 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Europarlamentarul Catalin Ivan aduce doua milioane de euro regiunii Marii Negre

ro

01 Oct, 2009 20:33 2451 Marime text

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, membru al Comisiei Parlamentului European pentru buget (BUDG), a reuşit să obţină alocarea unui fond special -cu un buget de 2 milioane de euro- pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre, precum şi introducerea acestei chestiuni pe agenda de priorităţi a Uniunii Europene. BUDG a adoptat, miercuri, amendamentul eurodeputatului social-democrat privind crearea "Acţiunii Pregătitoare - Monitorizarea ecologică a bazinului Mării Negre" şi pregătirea unui Program-cadru european comun pentru dezvoltarea regiunii Marii Negre.

Propunerea deputatului european a fost puternic susţinută de Grupul socialiştilor şi democraţilor din Parlamentul European, care a înscris-o pe lista lor de priorităţi.

Bugetul alocat va fi de 2 milioane de euro pentru 2010 şi poate fi reînnoit în următorii trei ani. Această Acţiune Pregătitoare are o foarte mare importanţă, fiind primul pas concret al UE spre o politică integrată şi proactivă faţă de regiunea Mării Negre, corectând astfel dezechilibrul între importanţa acordată Mării Baltice şi cea oferită Mării Negre.

"Dezvoltarea Mării Negre trebuie să constituie o prioritate pentru Uniunea Europeană, aceasta ocupând o poziţie strategică cel puţin la fel de semnificativă ca şi Marea Baltică în ceea ce priveşte politica de vecinătate a UE şi în special politica sa energetică", a declarat Cătălin Ivan.

Eurodeputatul a subliniat că dezvoltarea bazinului Mării Negre trebuie făcută cu o atenţie sporită faţă de problemele de mediu, deoarece geografia acesteia, de mare aproape închisă, o face să fie foarte sensibilă la poluare. De aceea, pregătirea acestui program cadru trebuie să fie însoţită de o monitorizare atentă a poluării mediului marin şi de coastă.

Aceste obiective vin în completarea celor stabilite în cadrul Convenţiei de la Bucureşti privind Marea Neagră şi se vor derula în cooperare cu Comisia Mării Negre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii