Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:04 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Acţiuni desfăşurate de jandarmi cu ocazia Zilei Imnului Naţional

ro

28 Jul, 2015 14:46 529 Marime text
 Cu ocazia zilei de 29 Iulie,  Ziua Imnului Naţional, la sediile celor două unităţi din municipiul Constanţa, se organizează o serie de activităţi menite să marcheze acest moment important pentru istoria românilor.
 
      Miercuri, 29 iulie, manifestările dedicate acestui eveniment debutează la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, cu arborarea Drapelului şi intonarea Imnului Naţional.
 
      Totodată, istoricul şi însemnătatea Imnului Naţional vor face obiectul unui material ce va fi  prezentat personalului  celor două unităţi.
 
      De asemenea, începând cu ora 10.00, conducerile celor două unităţi vor  participa şi la ceremonialul militar, organizat de autorităţi la nivelul garnizoanei Constanţa, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei. 
 
      Jandarmii constănţeni vor asigura şi măsurile de ordine publică, în scopul desfăşurării în condiţii de siguranţă a activităţilor organizate cu acest prilej.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii