Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exerciţiul Sea Shield 2015

ro

15 Jul, 2015 14:47 1559 Marime text
           Militari şi nave ale Forţelor Navale Române vor desfăşura în Marea Neagră, în perioada 20-24 iulie, exerciţiul multinaţional SEA SHIELD 15. La activităţile de instruire participă şi Gruparea navală a NATO, SNMG-1 (Standing NATO Maritime Group 1), aflată în misiune în Marea Neagră.
            La exerciţiu vor participa opt nave militare şi trei aparate de zbor româneşti, precum şi un submarin, cinci aparate de zbor şi şase nave militare străine, deservite de aproximativ 2000 de militari români şi străini din şapte state NATO (Bulgaria, Grecia, Olanda, Portugalia, România, SUA, Turcia) şi din Ucraina.
            În perioada 17-19 iulie, cinci nave militare străine, participante la exerciţiu, vor acosta în Portul Constanţa. Pe parcursul escalei, vor avea loc vizite oficiale la Comandamentul Flotei şi la Prefectura Constanţa, precum şi întâlniri ale militarilor români şi străini, în cadrul unor ateliere de lucru comune organizate la bordul navelor, pentru stabilirea detaliilor şi pentru coordonarea activităţilor care vor avea loc pe mare, meciuri amicale de fotbal ale echipajelor şi vizite la obiectivele turistice de pe litoral.
           
            SEA SHIELD 15 este un exerciţiu multinaţional de luptă împotriva submarinelor, organizat de Forţele Navale Române, având ca obiectiv dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul apărării cu structuri similare din statele membre şi partenere ale NATO, în vederea consolidării şi dezvoltării procedurilor comune de luptă.
         Exerciţiul face parte din Planul de Activităţi al Forţelor Navale Române pentru anul 2015.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii