Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei liceeni sunt Eroii Viitorului într-un concurs organizat de compania BASF

ro

16 Jul, 2015 20:36 1229 Marime text
Bucureşti, 16 iulie 2015 – Trofeul Concursului de Științe “Eroii Viitorului”, organizat de BASF în parteneriat cu Societatea de Chimie din România și Bucharest Science Festival, a fost câștigat de echipa Eco-Bolintinenii, formată din elevi ai Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București. Pe locurile II şi III s-au clasat echipa CNNS Ploiești de la Colegiul Național „Nichita Stănescu” din Ploiești, respectiv echipa Rovinari – azi și mâine de la Colegiul “Gheorghe Tătărăscu” din Rovinari.
 
“Concursul ‘Eroii Viitorului’ i-a provocat pe liceeni să conștientizeze probleme din comunitățile lor, legate de energie, apă, transport sau spații verzi, și să propună o soluție pentru rezolvarea acestora. Pe lângă informațiile teoretice pe care le-au primit pentru dezvoltarea proiectelor, tinerii au fost încurajați să se implice în comunitățile din care fac parte”, a declarat Daniela Avârvare, PR Manager BASF România. “Astfel, ne bucurăm că liceeni din întreaga țară s-au înscris într-un număr atât de mare în competiție, peste 40 de echipe, și că au acceptat provocarea BASF. Un răspuns pozitiv am primit și din partea profesorilor, care au susținut implicarea elevilor în proiecte practice”, a completat Daniela Avârvare.
 
“Este minunat să găseşti în universul elevilor de liceu idei extraordinare care demonstrează pasiunea lor pentru ştiinţe. Perspectivele diferite asupra unei probleme, dar şi multitudinea de teme alese în cadrul competiţiei arată implicare şi entuziasm din partea tinerilor. Concursul de Științe propus de BASF a reprezentat o șansă pentru aceștia de a-și dezvolta cunoștințele teoretice cu privire la dezvoltarea sustenabilă, de a le pune în practică, dar, mai ales, i-a făcut atenți la ceea ce se întâmplă în imediata lor apropiere, în comunitățile din care fac parte”, a menționat Prof. Dr. Sorin Roșca, membru al juriului Concursului de Științe “Eroii Viitorului”.
 
Liceeni din peste 40 de licee din 20 de județe din România, precum București, Brașov, Constanța, Timiș, Oradea, Prahova și Satu Mare, s-au înscris în Concursul de Științe “Eroii Viitorului”. Echipele formate din elevi de liceu, coordonate de un profesor, au realizat o cercetare ştiinţifică şi au dezvoltat o soluţie inovatoare şi sustenabilă pentru problemele pe care le-au identificat în comunităţile din care fac parte.
 
Proiectele înscrise au fost analizate de un juriu format din reprezentanți ai Societății de Chimie din România și jurnaliști de la Știință și Tehnică, National Geographic și Radio România Cultural. Cinci din cele 44 de echipe au ajuns în finala competiției, care a avut loc pe 16 iulie, la București. Acestea și-au prezentat proiectele în fața juriului, iar în urma punctajelor acumulate s-au decis câștigătorii. Cele 5 echipe finaliste sunt: F.U.E.L.S de la Colegiul Național “Grigore Moisil” (Urziceni), Rovinari – azi și mâine de la Colegiul “Gheorghe Tătărescu” (Rovinari), PedaScience de la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” (Timișoara), Eco-Bolintinenii de la Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” (București) și CNNS Ploiești de la Colegiul Național “Nichita Stănescu” (Ploiești).
 
Publicul și-a putut desemna și el câștigătorul. Proiectele înscrise au fost votate pe site-ul CHEMGENERATION.COM, în perioada 4 – 18 iunie, iar echipa care a primit cele mai multe voturi, câștigând astfel Premiul Publicului, a fost PedaScience, formată din elevi ai Liceului Pedagogic “Carmen Sylva” - Timișoara.
 
Concursul “Eroii Viitorului” s-a desfașurat în toate ţările Europei Centrale şi de Est în care BASF este prezentă, printre care şi România. Obiectivul concursului a fost să aducă elevii de liceu mai aproape de ştiinţe, precum chimia și fizica, şi să atragă atenţia tinerei generaţii asupra rolului pe care acestea le joacă în viaţa de zi cu zi, pentru o dezvoltare sustenabilă.
 
Concursul s-a desfășurat sub umbrela CHEMGENERATION.COM, o platformă online lansată în urmă cu 4 ani, care își propune să le arate tinerilor partea atractivă a chimiei și a altor științe.
 
Pentru mai multe informații despre concursul “Eroii Viitorului” puteți consulta site-ul: http://www.chemgeneration.com/ro/futureheroes/index.html.
 
Despre CHEMGENERATION.COM
Platforma educaţională online CHEMGENERATION.COM, lansată în 2011 din initiativa BASF, prezintă istoria, rezultatele şi impactul chimiei asupra dezvoltării civilizaţiei într-un mod spectaculos şi distractiv. Platforma îşi propune să stârnească interesul tinerilor faţă de ştiinţă şi să facă cunoscută importanţa chimiei în viaţa noastră, inclusiv rolul acesteia în dezvoltarea sustenabilă şi viitorului omenirii.
 
Despre BASF
La BASF, noi creăm chimie, şi facem acest lucru de 150 de ani. Portofoliul nostru include o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse de performanţă şi produse pentru protecţia plantelor până la petrol şi gaze. Ca lider în domeniul industriei chimice, combinăm succesul economic cu protecţia mediului şi responsabilitatea socială. Cu ajutorul ştiinţei şi inovaţiei, ne ajutăm clienţii din aproape toate industriile să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii. Produsele şi soluţiile noastre contribuie la conservarea resurselor, asigurarea nutriţiei şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil. În anul 2014, BASF a realizat vânzări de aproximativ 74 miliarde EUR şi a avut peste 113.000 angajaţi la sfârşitul anului. Acţiunile BASF sunt cotate la bursele din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) şi Zurich (AN). Informaţii suplimentare despre BASF sunt disponibile pe internet la adresa www.basf.com.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii